Pică și acest transfer? Gigi Becali anunță că negocierile s-au complicat: „Eu risc, dar vreau să câștig mulți bani!”

Gigi Becali spune că transferul lui Olimpiu Moruțan încă n-a fost realizat. Negocierile s-au blocat la procentul pe care ar urma să-l primească FC Botoșani în cazul unei revânzări.

FCSB l-a dorit cu insistență pe Olimpiu Moruțan, un mijlocaș de 18 ani care n-a apucat să iasă prea mult în evidență la meciurile din Liga 1. Valeriu Iftime a declarat că sunt șanse mari ca Moruțan să meargă la FCSB, dar negocierile s-au blocat, momentan. Gigi Becali oferă 700.000 de euro, plus 20% dintr-un eventual transfer.

Valeriu Iftime este de acord cu suma de transfer, nu însă și cu procentul. FC Botoșani vrea 25% dintr-o eventuală revânzare, dar Gigi Becali spune că nu este dispus să accepte această condiție:

„Mi-au zis că „domnule, cred că vi-l dau dumneavostră”. Dar încă nu s-a semnat. La sumă ne-am înțeles, dar nu la procente. Ei vor 25% dintr-un eventual transfer. Dar eu doar lui Gică 25% dintr-un transfer. Eu, dacă risc, vreau să câștig mulți bani. Ori eu risc acum. Eu nu am nevoie de el acum, îl las la Botoșani un an de zile. Păi nu are unde să joace acum”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.

Publicat: 11 07. 2017, 09:01
Actualizat: 11 07. 2017, 09:02