După 18 etape disputate din Liga 1, Oțelul este lider, la 5 puncte de Poli Timișoara și la 7 lungimi de Vaslui. Dacă la început nimeni nu o lua în serios, trupa lui Dorinel a ajuns o formație de temut, având 12 victorii, 3 egaluri și 3 înfrângeri.
În ultimul meci din campionat, elevii lui „Munti” s-au impus cu 1-0 în fața Sportului Studențesc. Gălățenii au aflat că „studenții” ar fi fost motivați financiar să bată liderul, informează „Național”. Sursa citată precizează că fiecare titular de la Sportul ar fi primit câte 5.000 de euro dacă ar fi câștigat la Galați.
„Național” scrie că suspiciunile se îndreaptă către finanțatorul Stelei, Gigi Becali, și cel al Vasluiului, Adrian Porumboiu, care ar fi vrut să-i motiveze suplimentar pe elevii lui Florin Tene. De asemenea și oficialii CFR-ului sunt bănuiți că ar fi implicați în astfel de practici.
Ceea ce i-a pus pe gânduri pe oficialii Oțelului Galați a fost replica dârză a bucureștenilor, neplătiți din vară, fără prima de promovare achitată nici măcar acum, după mai bine de 6 luni. E greu de crezut că Vasile Șiman le-ar fi oferit toate salariile și restanțele cu o zi înainte de meci, iar Dacian Varga și Tibi Bălan să zburde astfel pe teren, mai scrie sursa citată.
„Nu credem în astfel de scenarii. În primul rând trebuie să bați tu, nu contează ce fac alții. Iar echipele care sunt imediat sub noi au avut o etapă slabă. Cert e că Sportul a făcut un meci foarte bun contra noastră, peste așteptări”, a apreciat Dorinel pentru „Național”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER