Bătăi mari de cap pentru conducerea Rapidului. După ce în vară alb-vișiniii au avut o campanie puternică de achiziții, la finalul acestui sezon ar trebui să repete mutările obligați de împrejurări. Și asta pentru că lui Deac i se termină împrumutul de la Schalke, iar Ovidiu Herea, Rui Duarte, Ezequias și Marcos Antonio ar putea pleca liberi de contract de la Rapid.
Din cei cinci jucători, primul care va pleca sigur e Deac. Lui îi va expira împrumutul în vară și va reveni la Schalke. Dar durerea cea mai mare pentru Copos o reprezintă situația lui Herea. Mijlocașul venit la Rapid, în 2007, pentru 1,3 milioane de euro, intră în iarnă în ultimele șase luni de angajament atunci și ar putea pleca liber de contract. Fotbalistul pare dispus să-și prelungească înțelegerea cu giuleștenii, dar deocamdată nu a fost chemat la nicio rundă de negocieri, cu toate că timpul se scurge în defavoarea Rapidului. Ocupat cu problemele din conducere, Copos l-a neglijat pe Herea, dar a promis că săptămâna viitoare va demara discuțiile legate de un nou contract.
Duarte în Ucraina. Marcos, spre Grecia
În aceeași categorie se înscriu Rui Duarte și Ezequias. Cei doi sunt hotărâți să nu mai rămână în Grant, dezamăgiți de întârzierile constante ale salariilor. Duarte e ca și acontat de o echipă de top din Ucraina și doar o contraofertă serioasă din partea lui Copos ar putea să-l întoarcă din drum. O situație mai complicată este în cazul lui Marcos Antonio. Căpitanul giuleștenilor a semnat în 2010 un contract pe doi ani, dar cu o clauză prin care Rapid i-ar putea prelungi înțelegerea pe încă un sezon. Brazilianul pare însă decis să părăsească România și caută o soluție pentru a-și rezolva situația. De altfel, el a declarat deja în presa din Grecia că în iarnă intră în ultimele șase luni de contract și că nu i-ar displăcea să revină acolo.
Rapidiștii revin azi la antrenamente, sub comanda lui Răzvan Lucescu, după o mini-vacanță de două zile
Rui Duarte
Post fundaș Vârstă 31 de ani Meciuri 32 Goluri 0
Ezequias
Post fundaș Vârstă 30 de ani Meciuri 29 Goluri 0
Marcos Antonio
Post fundaș Vârstă 28 de ani Meciuri 45 Goluri 1
Ovidiu Herea
Post mijlocaș Vârstă 26 de ani Meciuri 122 Goluri 26
Ciprian Deac
Post mijlocaș Vârstă 25 de ani Meciuri 12 Goluri 2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER