Pierdem încă o campioană?** Oțelul, în pericol să aibă soarta Unirii Urziceni: „Lipsa banilor poate duce la dispariția clubului”

După un an în care Oțelul a reușit să devină prima campioană a României provenită din zona Moldovei și a participat, chiar dacă fără succes în Liga Campionilor, șeful gălățenilor, Marius Stan, spune că echipa sa este în pericol de a avea soarta celor de la Unirea Urziceni, desființați din pricina datoriilor.

„Am îmbătrânit cu câțiva ani. A fost un an extenuant. Cu atât mai mult cu cât am fost nevoit să ies în față pentru a-mi apăra echipa, jucătorii. Am ieșit însă fără a folosi limbajul celor care ne-au atacat și am venit cu argumente solide. S-a dovedit ulterior că tot ceea ce am spus la vremea respectivă a fost corect. Uitați-vă cum, ușor, ușor ies la iveală toate lucrurile urâte făcute de alții. Eu n-am apărut prin stenograme, prin ziare, n-am fost acuzat, așa cum s-a întâmplat în cazul altora, de falimentarea clubului sau de alte măgării. Nu le dau numele, că le fac reclamă”, zice Stan, care recunoaște totuși că Oțelul ar putea suferi grav din cauza problemelor financiare: „Riscăm să nu luăm licența, dacă nu vom rezolva problemele interne, cele care pot duce la dispariția clubului”.

În 2012, Marius Stan va participa, pentru a doua oară, la alegerile pentru funcția de primar al Galațiului, de data aceasta cu șanse foarte mari de a câștiga. Președintele gălățean are însă un mare regret după anul 2011.

„Faptul că nu am luat nici măcar un punct în Liga Campionilor. Nu ne-a umilit nimeni, deși am întâlnit adversari de mare valoare, pe care nu îi poate contesta cineva. În toate meciurile am lăsat impresia că puteam lua puncte. Fără norocul care ne-a surâs de atâtea ori în campionat n-am putut mai mult. Echipa a lăsat însă o impresie frumoasă, a fost excelent pregătită fizic.

Am dat dovadă de prea mult sentimentalism, încercând să mergem în Ligă cu cei care au reușit performanța de a ajunge acolo. La fel de adevărat e că n-am avut nici bani. Problemele specifice nouă, românilor, ne-au împiedicat să cumpărăm jucători, să dăm salariile la timp. UEFA ne-a trimis ulterior bani. Așteptăm în continuare alte tranșe și țin să-i asigur pe toți că acești bani vor rămâne în fotbal” a spus Stan în Evz.

Publicat: 28 12. 2011, 11:52
Actualizat: 28 12. 2011, 11:53