„Pilă” la nivel înalt! Primarul Timișoarei l-a rugat pe Sandu să facă tot posibilul ca Poli să joace în Liga I și în Europa!** Ruptură între Iancu și autorități?
Primarul Gheorghe Ciuhandu i-a cerut marți, la București, lui
Mircea Sandu să facă tot posibilul ca Poli Timișoara să aibă
dreptul de a juca în Liga I și în cupele europene.
„Mi s-a spus că s-a cerut de către FRF un audit care va
parveni probabil până în data de 20 la forurile europene. Pe baza
acelui audit, după ce se va analiza, LPF și Comitetul Executiv se
vor întruni și vor lua o decizie, pentru că ceea ce s-a întâmplat
cu Poli afectează și alte echipe și afectează și credibilitatea
unui campionat„, a spus primarul Timișoarei ieri, la
întoarcerea din Capitală. Sandu făcuse un prim pas spre ajutorarea
bănățenilor acum mai bine de o săptămână, trimițând și dosarul lui
Poli la UEFA, alături de cele ale celorlalte participante românești
în cupele europene (inclusiv Gaz Metan). Este greu de crezut că
decizia Comisiei de Apel va fi schimbată, însă timișorenii, atât
șefii clubului, cât și edilii orașului încă mai speră în această
variantă.
Ruptură
între Iancu și autorități?
Pe de altă parte, edilii se dezic de atitudinea lui Marian Iancu,
care spune că n-are nevoie de mila federației. „I-am cerut
domnului Iancu, într-o discuție telefonică, să-mi transmită date
privind această situație pe care o are cu FRF. Nu este obligația
mea de a o rezolva, pentru că nu am această competență, dar mă
interesează„, a afirmat primarul Timișoarei.
„Nu avem nevoie de mila lui Mircea Sandu și nici a lui
Dragomir. Trebuie să dovedim în instanță că avem dreptul să jucăm
în Liga I”, Marian Iancu, președinte Poli