Președintele de onoare al Ceahlăului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a declarat că a trimis un protest la UEFA pentru a reclama felul în care au fost acordate licențele pentru sezonul următor al Ligii I. "Firma de audit nu poate să-și ducă la bun sfârșit controlul din cauza unei clauze de confidențialitate existente între cluburi și FRF. Trebuie ca forul condus de Mircea Sandu, prin Adunarea Generală, să modifice această clauză pentru ca aceste acte să nu mai fie ținute la secret. Am trimis prin fax un protest oficial la UEFA și am cerut forului european să controleze activitatea unor persoane care au răspunderi în FRF, pentru că nu mi se pare normal ca într-o democrație reală forul de conducere al fotbalului românesc să țină în sertare secrete niște documente supuse auditului, întocmai cum făceau comuniștii la Kremlin", a declarat Gheorghe Ștefan, informează NewsIn.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER