„Pinalty”,** sub lupa DNA
Ceahlăul, un club cunoscut mai degrabă prin scandaluri cu „folcloriste” și al cărui stadion era supranumit în trecut „Kosovo”, revine în prima ligă după o pauză de un an.
Retrogradat la finele sezonului 2007-2008 după un autogol de „cascadorii râsului” la care au colaborat perfect goalkeeperul Cătălin Mulțescu și Pecha în meciul din ultima etapă a campionatului disputat la Craiova, Ceahlăul se întoarce în Liga I, dar președintele Gheorghe Ștefan nu scapă de probleme.
Conform financiarul.ro, aproape toate investițiile făcute în Piatra Neamț de Primăria condusă de Gheorghe Ștefan sunt cercetate de DNA. Dosarul penal, înregistrat cu numărul 51/P/2007, a fost deschis în vara anului 2007. Printre ele se află și „Reabilitarea / modernizarea stadionului municipal”, care a costat bugetul local aproximativ 6 milioane de euro.
Zece ani de la „dubla“ cu Juventus
Fără îndoială, cea mai mare performanță din istoria de 90 de ani a clubului este „dubla” cu Juventus din Cupa UEFA Intertoto din anul 1999, nemțenii ieșind din competiția europeană cu capul sus după două remize în compania „Bătrânei Doamne”: 1-1 la Piatra Neamț și 0-0 în Italia. Cu toate acestea, nimeni nu poate uita uriașul scandal izbucnit doar un an mai târziu, când Ceahlăul a fost suspendată cinci ani din toate competițiile europene de către UEFA, după ce oficialii moldoveni au încercat să ofere femei – sau „folcloriste” – arbitrilor meciului din Intertoto pe care echipa nemțeană urma să-l dispute în compania Austriei Viena.
Și-a înregistrat porecla la OSIM
De ziua președintelui de onoare Gheorghe Ștefan, prietenii i-au făcut acestuia un cadou inedit: i-au înregistrat porecla „Pinalty” la OSIM. „Porecla «Pinalty» e legată de fotbal și de accentul meu moldovenesc. Într-un ziar făcut de Dumitru Dragomir, s-a spus că într-un sezon am avut mai multe lovituri de la 11 metri primite. De acolo mi se trage. Am mai avut porecle. Mi s-a mai spus ‘Nababul’ și ‘Guvidul’”, a explicat Ștefan.