Președintele Consiliului de Administrație al CS Pandurii, Marin Condescu, a declarat, marți, că nu va pleca niciun jucător de valoare de la echipa antrenată de Petre Grigoraș, tehnicianul putând renunța doar la fotbaliști care nu mai intră în planurile sale.
„Nu pleacă nimeni de la Pandurii acum, fără niciun fel de probleme nu trebuie să ne facem griji. Atunci ce rost ar avea să mai investim în suprafața de joc și în stadion dacă stricăm echipa? I-am oferit lui Grigoraș un contract pe trei ani pentru că vrem să facem echipă puternică la Târgu Jiu. La anul ne vom fixa alte obiective, vrem să prindem un loc de cupe europene și avem nevoie de jucători de valoare. Nu am făcut încă vreo politică de vânzare, dar Grigoraș hotărăște dacă ne despărțim de niște jucători sau nu. Am dat jucători la Steaua în trecut, dar în ideea de a nu-i ține pe loc și să nu-i plafonăm, dacă ei voiau să plece și era bine și pentru club. În plus, acum nu avem nici o ofertă concretă din partea Stelei”, a spus Condescu
Mijlocașul formației Pandurii Mihai Pintilii a afirmat că își dorește să ajungă în viitor la un club mare, dar se va transfera numai când actuala sa echipă îi va permite. „Țelul meu este să ajung la un club mare, cred că oricare alt jucător își propune asta când începe fotbalul. Dacă va fi Steaua sau alt club, CFR sau Dinamo mai vedem. Dacă domnul profesor Grigoraș spune că nu mă lasă să plec de la Pandurii, atunci nu pot să plec la Steaua. Cu MM Stoica nu am vorbit niciodată despre o posibilă plecare la Steaua”, a spus jucătorul.
În ceea ce privește progresele sale înregistrate în ultima perioadă, Pintilii spune că munca a stat la baza a tot ceea ce a reușit la Pandurii: „Important e să muncești pentru echipă. Dacă te vede lumea că joci bine atunci ajungi unde îți dorești. Jocul, faptul că nu am pierdut de patru etape ne-a adus și pe noi în vizorul echipelor mari”, a adăugat fotbalistul.
Mihai Pintilii a mai afirmat că își dorește ca echipa sa să ia măcar un punct în partida cu FC Vaslui: „Îmi doresc să scoatem un punct măcar la Vaslui să menținem echilibrul. Mergem să muncim, băgăm capul în pământ și să ne facem treaba.”
Partida FC Vaslui – Pandurii se va disputa vineri, de la ora 20.30, în etapa a XVII-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER