Pintilii, fericit că FCSB a obținut un punct pe teren propriu cu CFR. Mijlocașul a recunoscut că Andrei Vlad are parte de un tratament special în cadrul echipei
Mihai Pintilii s-a declarat mulțumit de rezultatul obținut de FCSB, pe teren propriu, împotriva CFR-ului. Vicecampioana a fost nevoită să revină în meci, după ce Vinicius a deschis scorul în prima repriză, rezultatul final înregistrat pe Arena Națională fiind 1-1.
Noul portar al FCSB-ului, Andrei Vlad, are de suportat o presiune în plus față de colegii săi din teren la fiecare meci, dar colegii îi fac marcaj strâns: „Jucând acasă aveam nevoie de cele trei puncte. E normal că meciul a fost încins, pentru că au jucat echipele de pe primele două locuri. Nu avem ce să-i reproșăm lui Vlad. Trebuie încurajat, e un copil. E portarul nostru, îl încurajăm. Probabil că are trac, pentru că sunt primele meciuri ale lui în Liga 1. Noi îl încurajăm la fiecare antrenament, la fiecare fază din meci”.
„Ei au dat gol din fază fixă, au cea mai bună apărare din campionat. E bine că am luat un punct, după ce am fost conduși cu 1-0. Urmează foarte multe meciuri grele, așteptăm meciul cu Lazio, îl așteptăm cu zâmbetul pe buze”, a declarat Pintilii pentru DigiSport.