Piovaccari își ia la revedere de la Steaua cu un „selfie”. FOTO: Imaginea postată pe Twitter imediat după meciul cu Oțelul
Federico Piovaccari nu a reușit să înscrie în ultimul meci al sezonului de Liga 1 pentru Steaua. Italianul a fost însă în centrul atenției la fiecare gol înscris de Keșeru. Piovaccari s-a bucurat alături de prietenul lui și a făcut un „selfie” postat pe contul personal de twitter imediat după meci.
10 goluri a reușit Piovaccari în Liga 1 pentru Steaua.
— federico piovaccari (@piova9) May 20, 2014
Cel mai probabil, Piovaccari se va despărți de Steaua, care nu a demarat negocierile cu Sampdoria pentru încă un împrumut al atacantului.
Steaua a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-0), meciul susținut marți seară, pe Arena Națională, în compania echipei Oțelul Galați, în ultima etapă a sezonului 2013/2014 al Ligii I.
Pentru Steaua a marcat Keșeru ’68, ’88, iar pentru Oțelul au înscris Milea ’62 și Pîrvulescu ’83 (autogol).
Steaua București: Niță – Matei, Râpă, Georgievski, Pîrvulescu – Sânmărtean (Răduț ’46), Filip – Iancu, Stanciu (Grădinaru ’63), Vâlceanu (Keșeru ’46) – Piovaccari. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
Oțelul Galați: Goicoechea – Tritz, Mișelăricu, Costin, Milea (Măruș ’74) – Giurgiu – Băjenaru, I. Filip, Sevillano (Tudorie ’61), Zaharia (Marquinhos ’71) – Astafei. Antrenor: Ewald Lienen.
Cartonașe galbene: Stanciu ’39 / Astafei ’68, Grădinaru ’80.
Arbitri: George Rădulescu (centru) – Iulian Radu, Iulius Timar (asistenți) – Cătălin Buși, Iulian Călin (asistenți suplimentari) – Petruța Iugulescu (rezervă).
Observatori: Cristian Nica, Ionuț Calancia.
La meci au fost prezenți și foștii jucători steliști Alexandru Bourceanu și Vlad Chiricheș.
Echipa Oțelul Galați a fost susținută de 21 de suporteri.
La partidă au fost prezenți aproximativ 30.000 de spectatori.
La începutul partidei, fostul căpitan stelist Alexandru Bourceanu, transferat în iarnă la Trabzonspor, a intrat pe teren alături de foștii săi coechipieri. Jucătorii steliști, atât cei titulari cât și rezervele, au intrat pe teren ținându-se de mână.
Înainte de începerea partidei a fost intonat imnul României de către prim-tenorul Operei Naționale, Iordache Basalic, și artistul Mihai Napu.
Steaua a anunțat că va sărbători titlul printr-un spectacol de lumini și lasere grandios, dar și un recital al reprezentanților României la Eurovision, Paula Seling și Ovi.
Dubla medaliată cu aur la europenele de gimnastică, Larisa Iordache, și antrenorul lotului feminin, Octavian Bellu, vor înmâna medaliile de campioni jucătorilor echipei Steaua.