Piț a dat fotbalul italian pe Liga I!** Fostul jucător al Romei va semna cu Universitatea Cluj
Mijlocașul echipei AS Roma, Adrian Piț (foto,
stânga), a refuzat oferta formației Ternana, din liga a
treia italiană, și se va transfera la Universitatea Cluj, a
anunțat, marți, site-ul laroma24.it.
Sursa citată notează că cele două cluburi au ajuns la o înțelegere,
iar jucătorul va semna, miercuri, contractul cu Universitatea
Cluj.
„Dat eronat ca transferat la Rapid București, Adrian Piț va
juca la Universitatea Cluj. Este o altă echipă din Cluj, nu cea
antrenată de Andrea Mandorlini și care va întâlni pe AS Roma în
grupele Ligii Campionilor. Cele două grupări au ajuns la o
înțelegere, iar jucătorul va semna miercuri contractul”,
scrie laroma24.it.
Adrian Piț a fost achiziționat de AS Roma în 2007, de la
Bellinzona. În ultimele două sezoane, el a evoluat sub formă de
împrumut la Pisa și Triestina. El mai avea contract cu AS Roma până
la finalul actualului sezon.
Sursa: Mediafax