Portarul FC Brașov, Bogdan Stelea, a declarat că FC Brașov poate profita în meciul cu FC Argeș, din etapa a III-a, de la ora 21:30 la Pitești, de presiunea, care apasă pe umerii piteștenilor, care au luat doar un punct în primele 2 runde.
„Sunt 2 echipe nou promovate. Consider că noi, în momentul de față suntem mai bine decat ei, am câștigat un meci și am avut posibilitatea de a pleca cu un rezultat bun în Ghencea. Ei vin după egal cu Timișoara și după un joc pierdut în final la Urziceni. Sunt puțin afectați și o să joace cu anumită presiune, care poate să ajungă chiar la disperare în anumite momente, lucru de care putem profita. Mergem la Pitești să câștigăm cele 3 puncte. Numai la asta ne gândim. Am trecut destul de bine peste jocul pierdut la Steaua, ne-a supărat destul de tare rezultatul, dar ne-a și ambiționat. Am arătat, în multe momente în meciul contra Stelei, că suntem o echipă puternică”, a spus Bogdan Stelea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER