Piteștiu” A DAT** – Vâlcea A LUAT
Cornel Penescu reținut cu mandat de 24 de ore și învinuit de dare de mită! Gheorghe Constantin adus și el la audieri la sediul DNA Pitești! Aceste vești au venit ieri ca un cutremur în fotbalul românesc. Dar de ce au probleme cei doi?
Ieri, la sediul din Pitești al DNA a fost și Mihăiță Ianovschi, arbitru de Divizia B și fiu al lui Mihai Ianovschi, șeful centrului de copii și juniori ai lui FC Argeș. Chiar dacă Ianovschi junior nu este un personaj de notorietatea lui Gheorghe Constantin sau Cornel Penescu, pare cheia acestor acțiuni ale DNA. Deși a fost avansată ca ipoteză ideea că FC Argeș ar fi beneficiat de ajutorul arbitrilor la câteva meciuri din Liga I ca o consecință a avantajelor materiale pe care Gheorghe Constantin le-ar fi obținut de la Penescu, mai multe surse avansează un alt substrat.
Răzbunare în Trivale
În urmă cu ceva timp, câțiva dintre lucrătorii centrului de copii și juniori de la FC Argeș au făcut obiectul unor demiteri sau retrogradări dictate de Ianovschi senior, în această postură aflându-se Ilie Bărbulescu și Gheorghe Cristian. Nemulțumiți de tratamentul la care au fost supuși, se pare că aceștia au furnizat informații incriminatoare pe marginea faptului că Penescu l-ar fi mituit pe Gheorghe Constantin pentru a obține promovarea lui Mihăiță Ianovschi în eșalonul A!
Ianovschi, omul bun la toate
Aceasta ar fi însemnat delegarea lui Ianovschi la meciuri în Liga I, Penescu urmând ca prin el să facă diverse jocuri de culise. Ascultând telefoanele și strângând și alte informații, se aude că oamenii legii ar fi descoperit și alte elemente care arată că Penescu „colabora” strâns cu președintele CCA, aici intervenind în cercetări numele unor arbitri precum Bogaciu, Hațegan, Savaniu, Lajos sau Corpodean. Conform variantei că Penescu e cercetat pentru cumpărarea unor arbitri, se vehiculează că în cauză este acordarea unor mite în valoare de 3.000, 10.000, 15.000 și 54.000 de euro către arbitri, la meciurile lui FC Argeș cu FC Brașov, Gloria Bistrița, Universitatea Craiova și CS Otopeni. Revenind la Ianovschi, se vorbește și că acesta l-ar fi ajutat pe Penescu să contacteze și să cumpere mai mulți colegi arbitri în campania de promovare din Divizia B a lui FC Argeș.
Patronul lui FC Argeș și președintele CCA nu sunt singurii care au primit ieri ordonanță de reținere. Liviu Făcăleață, director general la grupul de firme PIC, și Cristian Libertatu, inspector OPC, au fost și ei reținuți pentru alte presupuse delicte în centrul cărora apare mereu același nume: Cornel Penescu. La miezul nopții, anchetatorii au cerut arest preventiv de 28 de zile pentru toți cei cercetați, demers care se va judeca astăzi, la tribunal, începând cu ora 06:00.
LUAREA DE MITĂ‚
Art. 254
Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
DAREA DE MITĂ‚
Art. 255
Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune. Dispozițiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 și 3.
FILMUL EVENIMENTELOR
7:20 – trei anchetatori Anti-Corupție ajung la sediul FRF, prezintă un mandat de percheziție și sigilează biroul șefului CCA, Gheorghe Constantin. Mircea Sandu este anunțat telefonic și ajunge grăbit la federație la 7:45.
7:30 – echipe judiciare de la Direcția Teritorială Pitești a DNA descind în mai multe locații din Pitești: la locuința lui Cornel Penescu, la sediul clubului FC Argeș și la sediul firmei PIC, aparținând tot lui Penescu.
9:30 – Cornel Penescu este chemat pentru audieri la sediul DNA din Pitești. „Eu sunt deschis oricărei acțiuni. DNA trebuie să-și facă treaba”, a declarat Penescu. Acestea aveau să fie ultimele sale vorbe înainte de a fi reținut.
10:40 – la București, șeful CCA, Gheorghe Constantin, sosește la sediul FRF, într-un Jeep albastru al DNA, însoțit de doi ofițeri Anti-corupție. Este condus în biroul său pentru a asista la percheziție.
11:40 – Cornel Penescu primește mandat de reținere pentru 24 de ore și este condus la sediul IPJ Pitești. Ordonanța de reținere este motivată cu o acuzație dură: dare de mită.
12:30 – surse din cadrul DNA spun că ancheta a fost demarată încă din 2008 și vizează mai multe infracțiuni de luare și dare de mită. Sumele au fost de 3.000, 10.000, 15.000 și 54.000 de euro, pentru meciurile dintre FC Argeș și FC Brașov, Gloria Bistrița, Universitatea Craiova și Otopeni. Penescu ar fi dat acești bani arbitrilor, pentru a oficia favorabil meciurile echipei FC Argeș.
13:30 – anchetatorii filmează și fotografiază mai multe documente în biroul lui Costică „Vâlcea”. Șeful CCA dă explicații procurorilor. Președintele FRF îl descrie pe Constantin, în aceste momente, ca fiind „impacientat și speriat”…
14:00 – La Pitești mai sunt audiate alte trei persoane: Liviu Făcăleață, director general al hipermarketului PIC, arbitrul de fotbal Mihăiță Ianovschi și Cristian Libertatu, fost director la OPC Argeș. Ianovschi este în vizorul DNA pentru că ar fi fost promovat, pe bani, să arbitreze meciuri în prima ligă, potrivit unuia dintre avocații finanțatorului argeșean.
14:30 – în timp ce, un etaj mai sus, procurorii îl anchetează pe Constantin în biroul său, Mircea Sandu susține o conferință de presă. Încearcă să pară detașat și relaxat. Face glume, dar e clar că situația i-a picat cum nu se poate mai prost.
15:30 – ofițerii judiciari încarcă într-un Jeep, în curtea FRF, lăzi cu documente și calculatoare, din biroul șefului CCA. Apoi, în mașină este trimisă și o pungă cu apă minerală și sendvișuri, iar pe capotă se montează un girofar (foto).
16:10 – Gheorghe Constantin este urcat în mașina DNA și dus cu mandat la Pitești, la audieri. Nu are cătușe, dar nu este lăsat să dea declarații și are o mină foarte preocupată.
18:00 – șeful CCA ajunge în fața anchetatorilor de la Pitești. La închiderea ediției era încă la interogatoriul procurorilor DNA.
23:00 – devine certitudine că și Gheorghe Constantin are ordonanță de reținere pe 24 de ore.
23:30 – președintele CCA este scos din sediul DNA cu cătușe la mâini!
• În această dimineață, la ora 06:00, învinuiții s-au înfățișat la tribunal pentru a afla dacă mai stau 28 de zile în arest
Â
"Acum îmi dau seama că m-au dat afară pentru că probabil îi deranjam și nu își puteau face treburile. Acum realizez și de ce Mihăiță se înțelegea așa bine cu Penescu" – Gheorghe Cristian, antrenor copii FC Argeș
"Potul cel mare nu era la domnul Cornel Penescu, ci la cei care vor punguța cu 12 bani de la Champions League" – Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui
"Nu mă surprinde deloc, nu am descoperit abia acum că sunt blaturi. Nu putem să pozăm că nu ne așteptam. Reținerea lui Cornel Penescu a fost o surpriză plăcută pentru mine" – Constantin Iacov, fost președinte Progresul