Piți, 7.000.000 pentru titlu
Negocierile dintre Adrian Mititelu și Victor Pițurcă au avut ca
deziderat formarea la Craiova a unei echipe care să se bată pentru
titlu în doi ani. În acest sens, Craiova ar urma să aibă din
ianuarie un buget de aproximativ șapte milioane de euro.
Pițurcă vine la Craiova într-un moment greu și vine pe încredere și
pe cuvântul dat de Mititelu, așa cum acceptase să lucreze și în
Ghencea. „Avem probleme acum. Suferim, dar am ales să
suferim împreună”, spunea deunăzi patronul
Universității.
Mititelu are terenuri de
vânzare
ProSport a aflat că a suferi împreună înseamnă a suferi până în
ianuarie. Acesta este termenul pe care Adrian Mititelu i l-a promis
lui Victor Pițurcă pentru a face rost de bani. Este vorba de câteva
afaceri pe care Mititelu este aproape să le finalizeze, banii
proveniți urmând să fie investiți, în pauza competițională, în
transferuri. Mititelu are trei terenuri, în valoare de cinci, opt
și zece milioane de euro, pentru care are cumpărători. Apoi, deține
pachete de acțiuni în mai multe societăți, pachete la care este
dispus să renunțe. În ianuarie se va trage linie și Mititelu va
vărsa în conturile clubului cel puțin cinci milioane de euro!
Vine și primăria lângă
echipă
Mai mult decât atât, Pițurcă s-a asigurat și singur că bugetul va
fi unul pentru o echipă de titlu. Are relații multe la Primăria
Craiova, dat fiind că deține terenuri în Bănie și că are și afaceri
în oraș. I s-a promis că administrația locală se va implica activ
în susținerea echipei. Se pare că este vorba de un milion de euro
pe care îi va aloca anual. În fine, a treia sursă care va contribui
la bugetul fără precedent al Științei îl reprezintă contul actual
al clubului. Blocat în urma intervenției Fiscului asupra afacerilor
lui Mititelu, acest cont conține o sumă importantă, patronul
angajându-se ca până în ianuarie să obțină accesul la acești
bani.
Pițurcă i-a cerut lui Mititelu să nu vorbească despre echipă, la
fel cum îi ceruse lui Gigi Becali. Pentru asta va avea ca garanții
drepturile federative ale unor jucători
Până în ianuarie, Pițurcă se va ocupa de restructurarea activității
la club, urmând ca în retur Craiova să vizeze un loc de cupe
europene, în funcție de poziția ocupată la finalul turului
„Eu nu rămân decât acționar, alături de copiii mei.
Pițurcă se va ocupa de tot, iar clubul va genera sigur fonduri,
pentru că Universitatea e un brand puternic”, Adrian
Mititelu, patron Universitatea Craiova