„Piți, dă-mi un semn!”

Redactor:
George Stan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pițurcă n-a luat niciun jucător „feroviar“ la națională pentru amicalul cu Croația, dar fotbaliștii nu renunță. Culio îi face mai nou cu ochiul selecționerului.

După explozia din Liga Campionilor, Emanuel Culio adoarme noaptea cu gândul la naționala Argentinei. Ar da aproape orice să fie, la fel ca și prietenul Fabbiani, în vederile lui Maradona. Cum însă El Pibe D’Oro nu-l are încă pe nicio listă pe Culio, mijlocașul CFR-ului s-ar mulțumi și cu naționala României. „Visul meu este să joc pentru Argentina și să mă antreneze Maradona, cel mai mare jucător al lumii, însă este foarte greu acest lucru. Dacă evoluam în campionatul Angliei sau în Italia, era mai ușor, dar de aici de la Cluj este mai greu. Dacă o să rămân la CFR, aș vrea să joc pentru naționala României. Dacă mă sună Piți, cu siguranță nu l-aș refuza, eu mi-aș dori să evoluez pentru România“, mărturisește Culio, care însă și dacă e dorit de Pițurcă ar putea avea probleme cu cetățenia.

"Dinamo n-are forță“

Mijlocașul campioanei este convins că tot CFR va câștiga titlul în Liga I și în acest sezon. Acesta nu le dă nicio șansă dinamoviștilor. „Tot CFR are prima șansă să câștige campionatul. Avem o echipă bună cu jucători de valoare și cred că dacă învingem în primele cinci etape suntem campioni. Dinamo nu a demonstrat până acum că are forța de a se impune în Liga I“, a încheiat Culio.

Fotbalistul sud-american nu se mai gândește la Rubin

Culio crede că șansele ca el să mai ajungă să evolueze în campionatul Rusiei sunt destul de mici. „Cred că nu mai plec la Rubin. Dacă se realizează transferul, va fi bine, dacă nu o să se concretizeze acest lucru, nu e nicio problemă, eu sunt fericit la CFR. În acest moment sunt 50 la sută șanse să se realizeze transferul“, spune argentinianul, care se teme pentru postul de titular în retur. „Sunt mulți mijlocași la CFR în acest moment și cred că este normal să mă tem pentru locul de titular, însă este foarte bine acest lucru pentru echipă. Oricum, o să vedem în prima etapă cine o să joace“, a declarat Culio.

2 goluri a marcat Culio (în centru) pentru CFR Cluj în Liga Campionilor

"Din păcate, Culio ar trebui să joace cinci ani în România ca să poată ajunge în echipa națională. Interesant ar fi Dubarbier, care e mai tânăr și poate trece de această perioadă" – Ionuț Lupescu, director FRF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce consumă ZILNIC
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce…
Cum a ajuns să arate iubita lui Prigoană, după moartea lui. Toți și-au dat coate când au văzut-o. Cum a apărut îmbrăcată la un eveniment!
Cum a ajuns să arate iubita lui Prigoană, după moartea lui. Toți și-au dat coate când au văzut-o. Cum a…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice banii
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice…
Întrebare de clasa a IV-a: Ce culoare au dungile de zebră?
Întrebare de clasa a IV-a: Ce culoare au dungile de zebră?
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×