Piți, impresionat de ucenicii din Liga 1!
Cei mai în vogă antrenori din Liga I, Dorinel Munteanu și Cosmin
Contra, au ceva în comun. Ambii au lucrat ca jucători cu Victor
Pițurcă și amândoi își uimesc acum „profesorul”.
Pentru managerul Științei, faptul că Oțelul lui Dorinel este acum
pe primul loc nu este o surpriză așa de mare. „Mă bucur foarte tare
pentru amândoi, dar mai ales pentru Dorinel. El e pentru al doilea
an la Galați și se vede munca lui, așa cum s-a văzut la toate
echipele pe la care a trecut și la care a fost lăsat să muncească.
Dorinel este exact cum era ca jucător, foarte meticulos în tot ceea
ce face”, a declarat Pițurcă.
„Contra
poate ajunge mare”
În ceea ce-l privește pe Contra, managerul Științei îi prevede un
viitor frumos în noua meserie: „Cosmin a preluat echipa de câteva
etape și trebuie să treacă o perioadă să se vadă munca lui ca
tehnician, dar văd că are aptitudini de antrenor. Nu i le
cunoscusem cât am lucrat împreună. Îi place meseria, e destul de
serios în exprimare. Este bine pentru el, poate să ajungă un
antrenor mare”.