Victor Piţurcă amenință: „Vor mai veni jucători de valoare și va fi greu de prins un loc chiar şi-n lotul lărgit”. Fotbaliştii importanţi vizaţi
Victor Piţurcă îşi menţine părerea despre regula under 21 cerută la echipele din Liga 1, spunând că dacă aceasta nu ar exista, puştii pe care i-a folosit în meciurile Universităţii, cu excepţia lui Mihăilă, nu ar avea ocazia să joace titulari. Antrenorul Craiovei îi avertizează şi jucătorii mai experimentaţi, precum Bărbuţ, Roman sau Ioniţă, care încă nu l-au convins şi au prins puţine minute în ultima perioadă, că le va fi greu să mai joace, mai ales că în iarnă Universitatea se va întări şi cu alţi fotbalişti de valoare.
„Dacă nu ar fi regula under 21, cu siguranţă că aceşti copii nu s-ar regăsi în primul 11. Aici îl putem exclude pe Mihăilă, care a dovedit că poate fi titular. E greu pentru copii să joace în primul 11, deşi au reacţionat uneori şi pozitiv. L-am văzut şi pe Niţu la acest joc destul de obosit, nu e uşor să facă saltul la echipa mare. Bărbuţ, Roman şi Ioniţă trebuie să-şi aştepte rândul şi să mă convingă că pot fi titulari. V-am spus de la început că la Craiova va fi greu să prinzi un loc şi în lotul care se antrenează. Şi va fi din ce în ce mai greu, fiindcă vor mai veni doi, trei sau patru jucători de valoare, asta se întâmplă la fotbal”, a declarat Victor Piţurcă.
Pițurcă ar fi vrut 22 de jucători pe foaia de joc, nu 20
Piţurcă îşi doreşte să aibă mai multe opţiuni pe banca de rezerve, în acest sens clubul din Bănie făcând o solicitare către FRF pentru a se schimba ROAF, iar echipele să poate trece 20 de jucători pe foaia de joc. Piţi spune că echipele care nu sunt de acord cu această schimbare se gândesc numai la costuri.
„Ne dorim să se aprobe să putem trece 20 de jucători pe foaie, eu voiam chiar 22, fiindcă nu se ştie ce intervine în timpul unui meci, mai este şi acea regulă cu under 21. Echipele care nu vor această regulă se gândesc la costurile de cazare, masă, transport. Părerea mea e că în cazul acestor cluburi este opţiunea patronilor, fiindcă orice antrenor îşi doreşte să aibă mai mulţi jucători la dispoziţie pe bancă”, a declarat Piţurcă.
”Vom scăpa de greşeli în proporţie de 99 la sută după introducerea VAR-ului”
Victor Piţurcă speră ca o dată cu introducerea VAR-ului în Liga 1 să se discute mai mult de fotbal şi mai puţin de arbitraj, fiindcă vor fi mult mai puţine greşeli de analizat.
„E bine că se va introduce VAR-ul, vom scăpa de greşeli în proporţie de 99 la sută şi eu vreau să scăpăm şi de emisiunile în care analizează greşelile şi vom discuta de fotbal. Dar cu siguranţă se va analiza şi cu VAR-ul. Bine, marii arbitri, în frunte cu Crăciunescu şi Porumboiu, trebuie să iasă şi să spună ceva la fiecare etapă, fiindcă sunt oameni valoroşi, fac parte din peisajul fotbalistic şi trebuie să li se ceară părerea”, a adăugat Piţurcă.