Piți merge cu low-cost!** Tehnicianul aduce la Craiova jucători ieftini sau liberi de contract! VEZI cum ar putea arăta primul „11”!

În plină criză financiară, Pițurcă aduce în Bănie jucători
ieftini sau liberi de contract. Ultimul obiectiv: Aliuță

Criza financiară a lovit puternic Universitatea, iar Victor Pițurcă
a căutat soluții pentru a întări lotul Științei printre fotbaliștii
care pot fi aduși pe bani puțini sau care sunt liberi de contract.
Din lipsa banilor, Piți i-a ratat pe Bordeanu și tripleta Varga – Bălan – Curelea de la
Sportul.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă Victor Pițurcă la
Universitatea este lipsa banilor, fapt care îl împiedică să
transfere jucătorii pe care îi dorește. De aceea, managerul general
al Științei a fost nevoit să apeleze la soluții low-cost pentru a
„petici” găurile din lot până pe 10 septembrie, când se termină
perioada de transferuri. Au sosit deja Stoica și Stanca, cu o
cheltuială minimă din partea Craiovei, adică 100.000 de euro, iar
pentru postul de fundaș stânga, una din marile probleme ale
Științei, Pițurcă îl încearcă pe Goge, un tânăr de 19 ani de la
Vâlcea.

Craiova,
a 17-a echipă pentru Aliuță?

Pițurcă se orientează și spre fotbaliștii liberi de contract, iar
unul dintre numele vehiculate este cel al lui Marian Aliuță.
Mijlocașul nu ar zice nu unei sosiri în Bănie, însă Pițurcă se
gândește bine, având în vedere vârsta și antecedentele
fotbalistului. Dacă ar ajunge în Bănie, Universitatea ar fi a 17-a
echipă la care a evoluat în cei 15 ani de carieră. Ultima dată,
Aliuță a fost în lotul Victoriei Brănești, dar s-a despărțit de
echipa lui Ilie Stan înainte să joace vreun meci, din cauza
problemelor medicale și a pretențiilor financiare considerate prea
mari.

„Eu nu știu nimic. Pe mine nu m-a sunat nimeni de la
Craiova”
, Marian Aliuță

13 zile au trecut
de când Victor Pițurcă a revenit la Universitatea Craiova

Publicat: 08 09. 2010, 08:44
Actualizat: 08 09. 2010, 09:10