Piți vrea o nouă echipă:** „Mititelu va dispărea”
Pițurcă are gânduri mari pentru noua echipă a Craiovei, dar vrea
să se asigure mai întâi că proiectul e susținut de tot orașul.
Conform unor aÂpropiați ai fostului selecționer, acesta se va
implica în proiect numai dacă, pe lângă sprijinul primăriei, va fi
susținut de suporteri și de toți factorii locali. Practic, acesta
vrea să-și asigure un sprijin total în Bănie, conștient fiind că
fără o susținere puternică proiectul ar fi sortit eșecului.
„O să avem niște dezbateri, o să discutăm. Vom încerca să adunăm
lumea, să creăm o nouă societate. Cred că putem să realizăm ceva la
Craiova”, a spus Pițurcă la postul local 3TV. Acesta a mai afirmat
că ar fi dispus să preia și o echipă de ligă secundă, alta decât
Știința: „Ce să facem, să așteptăm după Mititelu? Luăm în calcul și
o echipă de liga a doua. Dacă va fi o nouă echipă, până la urmă se
va numi tot Universitatea, pentru că Mititelu ușor-ușor va
dispărea”. În acest ultim caz, problema ar fi că orașul ar trebui
să aștepte cel puțin trei ani pentru a putea promova în prima
Ligă.
Știința nu va avea
liniște nici în „B”
De la începutul anului, Universitatea a fost târâtă în
scandaluri fără precedent, iar situația nu pare să se schimbe. După
toate probabilitățile, Știința nu va avea parte de liniște nici
măcar în liga secundă, pentru că o serie întreagă de scandaluri de
proporții se prefigurează la orizont. Adrian Mititelu va avea de
purtat războaie pe mai multe fronturi: cu primăria pentru dreptul
de folosință al stadionului, cu Dumitru Dragomir, cu
Pițurcă pentru cele șapte milioane de euro, în instanțe, acolo
unde sunt deschise mai multe procese, sau în instanțele sportive
naționale și internaționale cu foști antrenori sau jucători.
„Mititelu spune pe la televizor că va reveni într‑un an.
Nu va reveni, pentru că lumea nu mai vrea să audă de el”,
Victor Pițurcă
„Mititelu nu are nimic în comun cu realitatea. El nu
realizează în ce situație e. Habar nu are ce se întâmplă”,
Victor Pițurcă
„Credeți că va da cineva vreun leu pentru o echipă? 2012
e an electoral și probabil candidații promit că fac și dreg, dar
degeaba”, Adrian Mititelu, patron U Craiova
Marcel
Iancu, noul președinte al Craiovei
Marcel Iancu a fost numit ieri președinte executiv al
Universității de către Consiliul de Administrație al clubului.
„Dacă era bine, era altul în locul meu. Sper să reușesc la
Universitatea la fel cum am reușit la Oradea, să salvez echipa când
nu mai avea nicio șansă”, a declarat Iancu. În anii ‘_
Ț90, Iancu a mai fost în conducerea Craiovei, iar pe parcursul
carierei a îndeplinit funcții de conducere și la Electroputere
Craiova, Poli Timișoara, Oradea, Dinamo sau Astra.