Piți: „Vreau respect!”
ProSport a avut dreptate! Victor Pițurcă e antrenor-manager, iar
Eugen Neagoe e antrenorul principal care se ocupă efectiv de
pregătirea echipei, ajutat fiind de secundul Gabi Boldici și de
preparatorul Marius Dima. Formula, revoluționară în România, dar
una obișnuită în Anglia, a fost prezentată de ziarul nostru la
începutul lunii.
Iar acest lucru a fost evident ieri-dimineață, la prima ședință de
pregătire la care a participat Victor Pițurcă în cantonamentul din
Austria. Dar până să ajungem să-l vedem în carne și oase pe noul
antrenor-manager al Stelei, nu a fost chiar așa de ușor.
Goana după titlu, goana după aur!
Localitatea în care steliștii vor munci până la sfârșitul lunii se
numește Bad Gastein. E o stațiune superbă, camuflată în munții
Alpi, unde temperatura în aceste zile nu depășește 15 grade
Celsius. Localnicii se îmbracă cochet și sunt liniștiți, tipic
pentru un orășel de munte. Prezența Stelei pe aceste meleaguri
reprezintă un eveniment deosebit. Acum 300-400 de ani, în Bad
Gastein oamenii veneau în număr foarte mare pentru a căuta aur.
Acum, roș-albaștrii își încep drumul spre titlu tot în Bad
Gastein.
Revenind însă la echipă, încă de sâmbătă, din momentul în care
roș-albaștrii au pus piciorul pe pământ austriac, ne-am grăbit să
ajungem la hotelul de lux unde sunt
cazați steliștii pentru a afla care le va fi programul în zilele
următoare.
Inițial,
a vrut să închidă antrenamentele trei zile
După două ceasuri, ofițerul de presă, Adrian Voicu, ne-a comunicat:
„Trei zile, Victor Pițurcă vrea liniște, iar antrenamentele vor fi
închise!”. O veste nu tocmai grozavă, mai ales că aici nu am venit
în concediu. Noaptea n-am putut închide un ochi, gândindu-ne doar
la strategia pe care o vom aplica: „Vom sta cocoțați pe garduri,
sau prin pomi, doar pentru ca publicul să citească în ziar ce se
întâmplă în cantonament”.
Cum decizia nu ne-a fost deloc pe plac, ieri-dimineață am
organizat împreună cu Pițurcă o ședință-fulger! I-am explicat de ce
nu putem accepta o asemenea decizie, iar răspunsul a venit
neașteptat de repede: „Bine, atunci hai la antrenament! E bine
10-15 minute? Cu timpul, vă voi lăsa și mai mult de atât! Mâine vă
dau și un jucător. Vreau respect!”, a replicat el.
Bucuroși că am obținut și aceste 10-15 minute, ne îndreptăm spre
teren. Suntem terorizați de o ploaie sâcâiÂtoare care de trei zile
nu se mai oprește, iar temperatura este pe măsură, aproximativ 5
grade Celsius. Zgribuliți, apar și roș-albaștrii pe gazon.
Urmărește
atent fiecare mișcare din jurul său
Preluați de noul preparator fizic Marius Dima, steliștii încep
alergările. „Piți”, Neagoe și Boldici urmăresc foarte atent
mișcările jucătorilor. După încălzire, intră în scenă „Geană”, care
le împarte fotbaliștilor veste și îi separă în două grupe. Le
explică jucătorilor ce trebuie să facă, uitându-se pe o agendă.
Piți stă tot pe margine și urmărește totul. E serios și atent la
fiecare gest sau mișcare care se derulează în fața lui. Știe ce
trebuie să execute jucătorii, pentru că programul de antrenament a
fost aprobat de el, managerul-antrenor de la care steliștii
așteaptă totul în următorii ani. Minutele s-au scurs cu repeziciune
și suntem nevoiți să părăsim ședința de antrenament! Respectul a
fost răsplătit cu aceeași monedă, sperând ca la următoarea ședință
de pregătire să depășim această limită de doar zece minute.
Lotul
Stelei pentru Austria
Portari: Tătărușanu, Stanca, C. Lungu
Fundași: Todorov, D. Stoica, Abrudan, Gardoș, Martinovic, Emeghara,
Filip, Al. Iacob, Mustață
Mijlocași: Toja, Nicoliță, Tănase, Răduț, Păcurar, Muzac, Năstăsie,
Bicfalvi, Lazăr
Atacanți: B. Stancu, Surdu, Bâtfoi
Fundașul sârb Martinovic s-a antrenat și el ieri pentru prima
dată cu Steaua