Victor Piţurcă a declarat că dacă nu i se vor aduce jucători de valoare la U Craiova în iarna aceasta, nu mai continuă pe banca tehnică a oltenilor. Piţi ameninţase cu demisia şi în cazul în care gazonul arenei „Ion Oblemenco” nu ar fi fost înlocuit, însă municipalitatea i-a făcut hatârul. Rămâne de văzut şi dacă finanţatorul clubului, Mihai Rotaru, va face acelaşi lucru.
Piţurcă anunţase intenţiile sale încă de la finalul partidei de la Giurgiu, când a spus „După ultimele meciuri vom crea o strategie, dacă va mai fi cazul”, iar înaintea meciului cu FC Voluntari a confirmat că s-a referit la politica de transferuri din iarnă.
„Am venit la Craiova să câştig campionatul, nu mă interesează locul 2 sau locul 3 sau 4, ori să cresc jucători. Acesta e rolul venirii mele aici şi asta îmi doresc. Nu vreau să rămânem cu acelaşi lot. Vreau jucători şi vreau jucători valoroşi! Deşi putem lua titlul chiar şi cu acest lot. De exemplu, dacă era Koljic valid, mai aveam cel puţin încă 6 puncte în plus, aşa cred eu.
Am declarat că vreau să iau campionatul. Nu am şanse, plec, e simplu! Să vedem strategia care va fi în continuare, să vedem ce vom face! Lui Moş Crăciun nu i-am cerut nimic altceva decât valoare pentru echipă. S-au făcut speculaţii gratuite că am lipsit de la petrecerea juniorilor, am fost răcit şi de aceea nu am venit. Părerea mea este că patronul este dispus să investească.
De când am venit aici a şi adus nişte jucători. Sper să nu fi fost dezamăgit de rezultatele echipei şi să fim pe aceeaşi lungine de undă şi să realizăm ce ne-am propus: câştigarea campionatului, fiindcă şi el vrea acest lucru, chiar dacă nu declară”, a spus Victor Piţurcă.
După 20 de etape scurse din Liga 1, U Craiova ocupă locul 4, cu 34 de puncte, la șase lungimi în spatele liderului Astra. Echipa din Bănie joacă sâmbătă, de la ora 20:00, pe teren propriu, cu FC Voluntari, ultima clasată.
Victor Pițurcă, criticat de Gabi Balint! Nu e prima lovitură pe care i-o dă fostul său coleg de la Steaua: „Nu-și amintește vorbele lui nea Imi”
Ilie Balaci va avea statuie în Bănie. Familia îşi doreşte ”o statuie vie”, precum cea a lui John Lennon din aeroportul din Liverpool
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER