Pițurcă cere banii de transferuri,** altfel amenință cu plecarea

Pițurcă cere banii de transferuri,** altfel amenință cu plecarea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pițurcă (foto) încearcă să creeze cât mai repede posibil o
echipă competitivă în Bănie, dar anunță că, pentru a reuși, are
nevoie și de un buget de transferuri care să-i permită să aducă
jucătorii doriți. Cum sumele respective întârzie să apară, Piți e
și el tot mai îngrijorat de viitorul său la Craiova.

Piți are planuri mari pentru această iarnă. Managerul oltean
vrea să schimbe complet fața Științei și l-a pus deja în gardă pe
Adrian Mititelu, anunțând că are nevoie de bani pentru a aduce
fotbaliștii pe care îi urmărește. „Am avut timp să evaluez valoarea
fiecărui jucător în această perioadă, iar cine nu are calități să
joace la Craiova nu va mai juca, e simplu”, a declarat de curând
antrenorul.

„Ne
batem la retrogradare!”

Fostul selecționer a recunoscut și că, în cazul în care nu vor veni
banii, Craiova nu va mai avea ca obiectiv cupele europene. „Dacă nu
vom avea disponibilități financiare să aducem jucătorii pe care îi
doresc, vom rămâne cu aceeași jucători, vom încerca să nu
retrogradăm, să fim undeva pe la mijlocul clasamentului și cu asta
basta. Asta încă o perioadă”, a declarat Pițurcă.

Prețuri prea mari în
România

Managerul Științei nu a calculat încă bugetul de care ar avea
nevoie pentru transferuri, dar a dezvăluit că se va orienta mai
mult pe piața externă. „Nu știu de câți bani va fi nevoie pentru
transferuri, încă nu am discutat cu cluburile respective, să vedem
cât cer. Ne uităm mai mult afară, din România e greu să aduci
jucători, pentru că prețurile cerute nu sunt conforme cu valoarea”,
a mai spus Pițurcă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu:
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu: "L-am întrebat cum a gândit. El nu…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să stingă scandalul!
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×