Pițurcă, după 5 ani:** „EU am creat echipa Stelei care a jucat semifinala UEFA din 2006!”
Pentru prima oară după 5 ani, Victor Pițurcă a admis meritele
sale în crearea echipei Stelei care a ajuns în semifinalele Cupei
UEFA în 2006 și de trei ori consecutiv în grupele Ligii
Campionilor:
„Cu tinerii pe care i-am adus la Steaua în vară trebuie să
se aibă răbdare, deoarece rezultatele nu pot apărea imediat. Și în
primul meu mandat la Steaua am adus câțiva jucători tineri, am
creat echipa cu care s-au făcut performanțe câțiva ani mai târziu,
printre care și semifinala Cupei UEFA din 2006. Am vorbit cu Răduț
înainte de plecarea pentru al doilea stagiu din Antalya și i-am
transmis că trebuie să facă tot posibilul să impresioneze
antrenorul ca să reușească să se impună în Ghencea”, a
spus Victor Pițurcă la Sport.ro.
Printre jucătorii achiziționați și promovați de Victor Pițurcă la
acea vreme se numără Mirel Rădoi, Sorin Paraschiv sau Nicolae
Dică.