Pițurcă i-a ascuțit armele lui Reghe pentru meciul cu Ajax!** Un jucător a așteptat decizia asta cu sufletul la gură

*Rusescu a fost mult mai motivat la antrenamentul de ieri, după ce a aflat că Pițurcă îl va chema pentru amicalul cu Australia
*Întâmplător sau nu, după ce Victor Pițurcă a anunțat că are de gând să-l cheme la națională pentru meciul cu Australia, Raul Rusescu a fost cel mai în formă fotbalist al Stelei la antrenamentul de ieri dimineață

Reghecampf se ține în continuare de cuvânt și lucrează zi de zi tactic în cantonamentul din Turcia. În aceste condiții, jucătorii par relaxați, deoarece au scapat de antrenamentele fizice efectuate deja în Spania. Însă, cel mai mai bucuros dintre steliști, la antrenamentul de ieri a fost Raul Rusescu. Se putea observa acest lucru încă de la plecarea de la hotel, atunci când până la teren, Ruse era tot un zâmbet și se ținea de glume cu antrenorul Laurențiu Reghecampf. Cu siguranță că vestea că Victor Pițurcă are de gând să-l cheme pentru amicalul cu Australia l-a motivat și mai mult pe golgheterul Ligii 1. Pentru ceilalți doi steliști care vor merge la lot, Tănase și Gardoș, acțiunile echipei naționale sunt deja o obișnuință.

„Bravo, Ruse! Așa, mai în viteză!”

Ajunși la baza de antrenament, jucătorii au efectuat exercițiile de încălzire, au sărit peste gărdulețe, iar apoi Reghe a comandat o miuță unde a urmărit îmbunătățirea vitezei în fazele de atac. Surprinzător, Rusescu a fost fotbalistul care a ieșit cel mai mult în evidență, în ciuda faptului că, în trecut, Pițurcă i-a reproșat că nu este destul de rapid pentru a concura cu ceilalți la națională. Randamentul bun din timpul jocului l-a satisfăcut pe antrenorul Laurențiu Reghecampf, care, de pe margine, striga din toți plămânii către atacant: „Bravo Ruse, așa… mai în viteză, ai văzut că se poate?”. Și nu e deloc întâmplător că și la antrenamente, tot Rusescu e cel mai bun marcator.

Tommy se alătură azi echipei

Din delegația stelistă deplasată aici în Antalya, lipsește, surprinzător, un om important din staff-ul tehnic. E vorba de „coșmarul fotbaliștilor”, Thomas Neurbert. Preparatorul fizic al Stelei se află în Germania pentru a rezolva unele probleme pe care le are la clinica sa. El e așteptat să sosească azi în cantonamentul steliștilor de la Belek. Roș-albaștrii au efectuat și ieri două antrenamente, iar azi vor disputa primul joc de verificare de când se află aici în Antalya. Adversarul steliștilor e echipa FC Qabala, o formație necunoscută pentru români, care se află pe locul cinci în campionat, la șase puncte de Inter Baku. Singurele lucruri care se cunosc despre echipa azeră sunt că Pulhac și Emeghara au semnat recent cu acest club, iar în 2010 fostul fundaș al lui Arsenal, Tony Adams a antrenat această formație, fără a face însă vreo performanță notabilă. În schimb, a primit 1 milion de lire sterline pentru sezonul în care a stat la FC Qabala.

9 meciuri a evoluat Raul Rusescu pentru trupa din Ghencea, în cupele europene, în acest sezon

4 goluri a marcat atacantul pentru trupa roș-albastră, în Europa League, în acest sezon

35
de minute a bifat golgheterul stelist pentru echipa națională a României, în duelul cu Andora

19 partide a jucat Rusescu pentru trupa roș-albastră, în campionat, în acest sezon

17
goluri a înscris atacantul de 24 de ani pentru echipa condusă de Reghecampf, în Liga I, în acest sezon

Publicat: 30 01. 2013, 03:00
Actualizat: 30 01. 2013, 03:00