Victor Pițurcă (foto) acuză Comisia de Disciplină a Ligii că i-a luat dreptul la muncă după ce l-a suspendat pentru scandalul cu Marian Iancu. Piți sugerează comisiilor să-l ancheteze din nou pe Marian Iancu, patronul Timișoarei.
Managerul Științei nu înțelege de ce a trebuit să fie suspendat, atât timp cât cel care a provocat scandalul a fost Marian Iancu. „Sunt oameni care apar frecvent pe micile ecrane, cum e cazul domnului de la Timișoara, care apare și jignește. Comisiile ar trebui să se sesizeze înainte ca persoanele lezate să reacționeze, cum a fost cazul meu. Dacă se autosesiza comisia înainte și aș fi știut că va fi judecat pentru reacția lui vizavi de Craiova, nu aș mai fi intervenit. Suspendarea mea nu o văd normală, pentru că nu trebuie să ți se ia dreptul la muncă”, a declarat Pițurcă. Acesta a și sugerat comisiilor să ia din nou măsuri împotriva lui Marian Iancu:
„Acest domn a avut iar o emisiune în care a jignit comisia. A spus că mie mi-ar fi dat etape de suspendare prea puține și lui multe. Comisia de Disciplină ar trebui să se autosesizeze în legătură cu acest lucru, ca să nu reacționăm noi iar. Persoana care provoacă ar trebui suspendată, nu cel care răspunde”.
„Dacă n-ar vorbi, n-ar câștiga bani”
Pițurcă a dezvăluit ieri și că nu și-l dorește pe Junior Moraes, în primul rând din cauza prețului cerut de Jean Pădureanu: „Bistrița a cerut un milion și din punctul meu de vedere e prea mult”. A urmat un alt atac, de data asta la Mihai Stoica, proaspăt manager general la Steaua: „Unele persoane sunt angajate doar ca să vorbească. Vedeți ce publicitate își fac! Dacă n-ar spune nimic, nu și-ar putea câștiga banii”.
„Nu știu cât de mult, dar cu siguranță că a contat suspenÂdarea mea cu Bistrița”, Victor Pițurcă, manager general U Craiova
„La noi nu urlă, nu țipă nimeni după joc. Eu nu am timp de emisiuni. Rezolv ceva dacă merg la emisiuni?”, Victor Pițurcă, manager general U Craiova
„Nu am câștigat multe puncte acasă, ceea ce denotă că nu suntem o echipă puternică”, Victor Pițurcă, manager general U Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER