„Pițurcă ne-a schimbat starea de spirit”

Redactor:
Adrian Iosub
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ovidiu Stoianof a salvat Știința la debutul lui Victor Pițurcă,
deși nimeni nu ar fi pariat pe el la începutul meciului. Atacantul,
niciodată titular de când a revenit la Știința, a punctat în
prelungirile partidei cu Sportul și a adus prima victorie a
Universității din actualul sezon.

Ai reușit un gol foarte important.

Da, cred că se poate spune și așa. A fost un gol de trei puncte. Mă
bucur foarte mult că am reușit să marchez în acest meci.

Ați reușit într-un joc să luați tot atâtea puncte câte ați
obținut în celelalte cinci etape…

Așa e, acumulasem puține puncte și aveam mare nevoie de altele. E
bine că am reușit să le obținem.

L-ai făcut fericit pe Victor Pițurcă.
Nu l-am făcut fericit numai pe Victor Pițurcă, suntem fericiți cu
toții. Aveam mare nevoie de această victorie, o așteptam de
mult.

S-au spart ghinioanele?

Sper. Veneam după două-trei meciuri în care am jucat bine și am
pierdut. Cu Sportul am jucat bine și am reușit să și
câștigăm.

Ce s-a schimbat la Universitatea după sosirea lui Victor
Pițurcă?

Starea de spirit e mult schimbată în bine. Asta e foarte important
pentru noi.

3 goluri a
marcat Ovidiu Stoianof în Liga I cu cel de sâmbătă seara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Iulia Vântur, EVACUATĂ în grabă cu SECURITATE! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de cel mai mare interlop din India!
Iulia Vântur, EVACUATĂ în grabă cu SECURITATE! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de cel mai mare interlop din…
La 38 de ani, e încă ”un pachet de mușchi”, dar a luat decizia! ”Nu realizam că sunt praf”. E de 5 ori campion al României
La 38 de ani, e încă ”un pachet de mușchi”, dar a luat decizia! ”Nu realizam că sunt praf”. E…
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Actrița care s-a transformat total! A slăbit ENORM și arată BESTIAL la 43 de ani. Imagini incendiare
Actrița care s-a transformat total! A slăbit ENORM și arată BESTIAL la 43 de ani. Imagini incendiare
Vin ninsorile! Slăbirea VORTEXULUI aduce o iarnă grea de timpuriu
Vin ninsorile! Slăbirea VORTEXULUI aduce o iarnă grea de timpuriu
Dan Şucu a clarificat situaţia lui Marius Şumudică înaintea partidei dintre Rapid şi Farul:
Dan Şucu a clarificat situaţia lui Marius Şumudică înaintea partidei dintre Rapid şi Farul: "Aş vrea să terminăm cu orice…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
La 10 ani, Mihai a parcurs 40 de km pentru a colecta PET-uri şi a-şi lua o trotinetă. Bunicii, în lacrimi după ce a fost luat de lângă ei
La 10 ani, Mihai a parcurs 40 de km pentru a colecta PET-uri şi a-şi lua o trotinetă. Bunicii, în…
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
Suma uriaşă primită de David Popovici de la statul român. Este de 5 ori mai mare decât cadoul primit de la Ion Ţiriac
Suma uriaşă primită de David Popovici de la statul român. Este de 5 ori mai mare decât cadoul primit de…
Doliu în sport! Un APROPIAT al lui Mircea Lucescu a MURIT
Doliu în sport! Un APROPIAT al lui Mircea Lucescu a MURIT
Se suspendă pe loc. Mașinile care nu trec ITP-ul: Sunt considerate o defecțiune majoră
Se suspendă pe loc. Mașinile care nu trec ITP-ul: Sunt considerate o defecțiune majoră
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/…
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Valeriu Pavel Dan s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Celebrul actor s-a prăbușit în plină stradă
Valeriu Pavel Dan s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Celebrul actor s-a prăbușit în plină stradă
×