„Pițurcă vine și cu antrenor la Steaua II”

Finanțatorul Stelei este decis să-i accepte toate condițiile lui
Victor Pițurcă, dezvăluind că acesta are un plan amplu de
revigorare din temelii a clubului din Ghencea. „Am discutat cam
toate condițiile pe care Piți le vrea la Steaua. Mi-a spus că
dorește să vină cu trei oameni în stafful său, chiar și cu un om la
echipa a doua a clubului”, și-a început Becali discursul, după care
a mărturisit că fostul selecționer dorește o investiție mai mare la
Centrul de copii și juniori.

Finanțatorul stelist a mărturisit la Sport.ro că Pițurcă în doi
ani va câștiga campionatul. „O să vedeți ce contract simplu voi
încheia cu Pițurcă. 1, 2, 3, 4 clauze, pac, semnăm și punem și doi
martori. Dar vă spun, noi doi suntem prieteni, mai multe înțelegeri
vor fi verbale. Eu nu am cum să-l dau afară pe Piți, suntem ca
frații, e altă relație decât cu ceilalți antrenori”, a spus el.

Golanski nu s-a
antrenat deloc

Fotbaliștii steliști s-au reunit în Ghencea pentru prima oară după
înfrângerea de la Vaslui. Cu probleme medicale, Pawel Golanski nu
s-a pregătit deloc alături de echipă, în schimb, Bănel Nicoliță și
Emeghara au efectuat doar câteva ture de alergări ușoare. „Nicoliță
are șanse mari să evolueze duminică, la Golanski e mai greu”, au
dezvăluit surse din stafful tehnic.

Falemi: „Vin, dar nu
m-a sunat nimeni!”

După Ienei și Tudorel Stoica, fostul selecționer îl dorește și pe
Nana Falemi. „Nu știu de această ofertă decât din presă, nu m-a
sunat nimeni. Eu de-a lungul anilor am discutat cu domnul Pițurcă
și mi-a mai făcut asemenea propuneri. Chiar când jucam la Steaua,
iar dumnealui era antrenor, mi-a zis că mă va propune pentru o
funcție de conducere. O astfel de ofertă nu se refuză”, a spus
Falemi.

O
bătrână l-a țepuit pe Becali

Patronul din Ghencea a achiziționat contra unui milion de euro Casa
Vernescu din București. După ce a achitat suma către o strănepoată
a familiei Vernescu, Gigi Becali a aflat că imobilul nu poate fi
retrocedat! Ministerul Culturii i-a fi comunicat bossului din
Pipera că revendicarea nu poate fi onorată, deoarece acest imobil a
fost vândut legal statului acum o sută de ani și nu a fost
niciodată naționalizat!

Nicio
înfrângere cu Robert Dumitru la centru

CCA l-a distribuit la partida de duminică seară pe Robert Dumitru
din Brașov. Centralul a condus și în turul campionatului disputa
dintre cele două echipe, steliștii reușind să câștige cu 2-1!
Astfel, în cele 11 meciuri în care Dumitru a arbitrat Steaua, trupa
din Ghencea nu a pierdut niciodată, înregistrând nouă victorii și
două remize. Meciul Steaua – Universitatea Craiova va avea loc
duminică de la ora 22:00, pentru că așa a decis ieri LPF.

Publicat: 13 05. 2010, 08:13
Actualizat: 13 05. 2010, 08:16