Ceahlăul a câștigat cu multă șansă, după ce Bawab și Astfaei au ratat ocazii imense.
Ceahlăul a bifat aseară, în fața lui Gaz Metan, a treia victorie consecutivă pe propriul teren, după cele cu Brașov și Astra.
Pozițiile pe care cele două echipe le ocupă în clasament, nu aveau cum să stimuleze localnicii să vină pe stadionul „Ceahlăul”, mai ales într-o seară de vineri. Câțiva s-au încumetat totuși, iar așteptările le-au fost, în mod sigur, depășite. Încă din start, golul lui Ichim, care s-a trezit cu mingea pe frunte în careu (3), a anunțat o partidă activă. Astafei și Bawab n-au mai arătat sângele rece din meciul cu Dinamo, chiar dacă primul a fost la un pas să egaleze după un „assist” cu călcâiul al adversarului Achim (33).
Eric, gol după 17 luni! S-a remarcat în schimb Eric, care a punctat pentru Gaz Metan după o pauză de un an și cinci luni (54). În secundele imediat următoare, ardelenii ar fi putut băga în buzunar încă două puncte, dar Bawab a ratat singur cu portarul. Apoi, Frăsinescu a lovit mingea cu antebrațul în careu, centralul a dar penalty, iarGoluboviÇ a transformat fără probleme. Chiar dacă ardelenii au mai avut o bară și încă două ocazii meri, elevii lui Enache au mai bifat trei „lungimi”, norocoase, în cursa pentru evitarea retrogradării.
Suporterii Ceahlăului au afișat un banner prin care au marcat aniversarea clubului, care împlinește 93 de ani.
În minutul 38, Constantin Enache, antrenorul gazdelor, a fost trimis în tribune de către centralul Comănescu.
Ceahlăul: Miron – Moreno, Mohammed, Ichim, Barna -Achim, Monroy – Velici, Golubovic, Stana – Constantinescu Rezerve: Jovic , Marc, Solomir, Rusu, Bădescu, Lukanovic, Ștefănescu
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI
Gaz Metan: Loncaric – Frăsinescu, Trtovac, Markovic, Buzean – Tahar, Todea (cpt.) – Astafei, Eric, C. Petre – Bawab Rezerve: Greab, Ciucă, Muth, V. Negru, Llullaku, Avram, C. Bud
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER