După ce l-a anunțat în exclusivitate drept noul antrenor al Stelei, ProSport s-a ținut scai ieri de Roni Levi încă de când acesta a călcat în România. Amănunte interesante din culisele acestei mutări vă sunt prezentate mai jos.
Roni Levi a ajuns ieri la prânz în România. Îmbrăcat casual, cu o cămașă în pătrățele, noul tehnician al Stelei s-a speriat de armata de jurnaliști prezentă la aeroport. A părut rătăcit în momentul în care a văzut că nimeni de la Steaua nu-l așteaptă. Dar după numai câteva minute, aude o voce cunoscută: „Hello, my friend!”. E Mihai Stoica. Pupături, îmbrățișări și amândoi au plecat grăbiți spre palatul lui Gigi. Patronul stelist i-a întâmpinat bucuros. Deși Levi înțelege românește, Gigi îi spunea lui MM ce să-i transmită israelianului. „Meme, hai spune-i să mergem la o cafea!”, îndemna Becali. Finanțatorul cheamă presa înăuntru ca să-l prezinte oficial pe noul antrenor al Stelei. Blițurile îi fac pe toți să zâmbească. MM e în culmea fericirii. Mai fericit decât atunci când l-a revăzut pe „fratele Oli”. De ce? Pentru că și-a jucat perfect cărțile și în această vară.
MM n-a negociat cu niciun antrenor
Mihai Stoica a fost numit toamna trecută la Steaua și știa încă de atunci că în vară îl va aduce pe Levi. Dar avea să pregătească foarte bine terenul. Nu s-a aventurat să-l schimbe pe Lăcătuș, pentru că știa că e un sezon compromis. A îndurat și a mutat decisiv acum. Nu l-a pus niciodată pe Roni Levi în capul listei. Știa că patronul avea să-l refuze, deoarece îi testase părerea. Și de aceea l-a ținut în mânecă, drept ultima variantă. A cerut referințe despre antrenori italieni, a ascultat pretențiile lui Bergodi, dar nu a negociat cu niciunul. Când Steaua a ajuns să fie refuzată de mai toată lumea, atunci Meme l-a scos din joben pe tehnicianul israelian. Câtă încredere are Gigi în Levi? I-a întocmit un contract doar pe un an. Titlul sau la revedere. Simplu! Și dacă va eșua Levi, va fi deopotrivă și eșecul lui MM.
Levi nu e nici primul și nici ultimul antrenor căruia îi spune Gigi că va pleca dacă nu va lua campionatul Marius Lăcătuș,fost antrenor Steaua
Ce program are Levi
16 iunie » reunirea echipei și vizita medicală 17 iunie » plecare în cantonamentul de la Bad Gastein (Austria) 23 iunie » primul amical cu Dnipro sau Zestafoni 25 iunie » amical cu Eintracht Frankfurt 28 iunie » Fortuna Düsseldorf 29 iunie » revenirea în țară 2 iulie » plecarea în al doilea stagiu de pregătire la Karten (Austria) 4 iulie » posibil amical cu Istanbul BB 10 iulie » amical cu Bursaspor 13 iulie » amical cu Ajax 15 iulie » revenirea în țară la Bacău 17 iulie » Supercupa României cu Oțelul la Piatra-Neamț
Cu cine se va bate Steaua la titlu Rapid – L-a angajat antrenor pe Răzvan Lucescu – A transferat jucători noi: Surdu, Deac, Oros, Alexa, Apostol CFR Cluj – L-a angajat antrenor pe Jorge Costa ª A transferat jucători noi: Sougou, Weldon, Lionn, Renan, Camora, Ronny FC Vaslui -L-a păstrat antrenor pe Viorel Hizo, are deja un lot puternic și se va mai întări cu doi-trei internaționali străini
„Hello, my friend!”, a fost salutul cu care Meme Stoica l-a întâmpinat pe Levi
Staff cu care a mai lucrat Mihai Stoica, manager Narcis Răducan, director sportiv Gabriel Caramarin, antrenor secund Michele Bon, preparator fizic Jucători cu care a mai lucrat Galamaz, fundaș central Brandan, fundaș stânga L. Marinescu, mijlocaș central Onofraș, atacant Bilașco, atacant
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER