Planul lui Dinamo pentru rebeli:** „Vă ducem la sapă de lemn”

Nicolae Badea și Cristi Borcea nu vor să dea niciun pas înapoi
în conflictul cu cei cinci fotbaliști care au părăsit echipa
înaintea meciului cu Gloria Bistrița. În acest sens, șefii au
gândit un plan minuțios.

De azi încolo va începe săptămâna în care se va da bătălia finală
între „greviști” și șefi. Fotbaliștii amenință că vor spune tot ce
se întâmplă la echipă, fără menajamente, iar șefii vor să-i
suspende până la finalul contractului cu Dinamo. Asta în primă
fază, pentru că vor să-i și pedepsească extrem de dur din punct de
vedere financiar. Cum? Conducătorii vor să-i acționeze în judecată
pe „dezertori” și să le ceară acestora să plătească din propriul
buzunar banii pe drepturile de televizare, în cazul în care
„câinii” vor termina mai jos de poziția a treia. Șefii se bazează
pe faptul că în Regulamentul de Ordine Interioară e stipulat clar
că obiectivul lui Dinamo este clasarea în primele trei poziții.
Dacă nu se va întâmpla așa, acționarii îi vor scoate vinovați pe
cei cinci în fața justiției.

Plus jumătate din ce s-a cheltuit cu fiecare

Borcea și Badea nu vor să se oprească aici. Cei doi se bazează pe
un punct din ROAF, regulamentul FRF, prin care pot cere fiecărui
jucător care a plecat de la echipă și alte despăgubiri. Astfel,
fiecare este obligat să returneze clubului jumătate din suma care
s-a cheltuit cu el. De la suma de transfer până la banii încasați,
atât cât a stat la echipă.

Bratu a jucat la Dinamo II

Exilat la „satelit”, după ce s-a contrat extrem de dur cu Florin
Prunea, Bratu a decis să se antreneze alături de cei cinci jucători
care au părăsit echipa din solidaritate cu el și nu sub comanda lui
Orac, la Dinamo II. Totuși, ieri, atacantul a jucat 75 de minute
pentru „satelit”, în întâlnirea cu Petrolul Ploiești (0-3). A fost
apostrofat de tribună, dar nu de cea a „câinilor”, ci de suporterii
veniți de la Ploiești, semn că fanii alb-roșiilor nu l-au scos de
la inimă după ultimele evenimente.

Publicat: 19 04. 2010, 08:37
Actualizat: 19 04. 2010, 11:32