Planul Rapid de salvare

Redactor:
Florin Petre
Planul Rapid de salvare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Copos și Valvis s-au întâlnit și în prezența liderului suporterilor, Gigi Corsicanu, primul a promis că cedează echipa. „Vamă” e soluția salvatoare

După o perioadă în care la Rapid lucrurile păreau că se îndreaptă către un dezastru, se întrevede o soluție salvatoare. Practic, e aceeași cu cea care au fost obținute cele mai mari performanțe în Giulești. Cuplul Valvis-Dinu Gheorghe, supervizat mai mult sau mai puțin din umbră de Copos, pare varianta ieșirii din criză.

Aseară a avut loc o inedită întâlnire. Jean Valvis a mers la hotelul lui Copos pentru o întâlnire la care a participat și Gigi Corsicanu, liderul suporterilor rapidiști. Subiectul de discuție a fost soarta echipei și soluțiile de rederesare.

A jurat că-i da echipa lui Valvis

Omul de afaceri greco-elvețian a susținut că este gata să investească din nou la Rapid, condiția fiind aceea ca echipa să îi fie cedată gratis.  „Spune-i nea George, ce mi-ai zis și mie, că așa ai promis”, a răbufnit Corsicanu. La presiunile sale, patronul Rapidului a părut încurcat. „Dau Rapidul pe un leu, îți jur!”, ar fi fost promisiunea făcută de Copos.

„Vamă” președinte

 Următorul pas ar fi constituit de convingrerea lui Dinu Gheorghe să revină în Giulești pentru a prelua conducerea clubului. Practic, aceasta este varianta dorită de majoritatea rapidiștilor. Aseară, Copos urma să aibă o întâlnire cu actualul președinte brașovean.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în această zi
Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Marea hârjoneală! TOP 20 sexy-vedete care se pisicesc în apă! Cine a dat lovitura? Ema Uta, Daniela Crudu, Anna Lesko…
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el…
Câte goluri a marcat Florin Andone pentru Atletico Baleares din luna decembrie până acum
Câte goluri a marcat Florin Andone pentru Atletico Baleares din luna decembrie până acum
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a intrat pe fir şi e gata să dea mare lovitură a verii
Bomba momentului în România! Titularul echipei din play-off, transfer ŞOC la FCSB! Jucătorul a refuzat prelungirea, iar Gigi Becali a…
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Săpunaru nu s-a mai putut ascunde de colegi, care şi-au dat seama prin ce trece: “Este trist”
Soția lui Daniel Pancu, imagini apetisante! S-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini apetisante! S-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
TEZAUR de pe vremea dacilor, găsit din greșeală în județul...
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Ce scrie, de fapt, în buletinul lui Ion Ţiriac. Care este numele real al magnatului român
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Dezvăluire șoc despre Băsescu. Cine l-a pus, de fapt, președinte: Mi-a spus el cu o noapte înainte
Dezvăluire șoc despre Băsescu. Cine l-a pus, de fapt, președinte: Mi-a spus el cu o noapte înainte
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Vedetele din România care s-au călugărit. Au renunțat la celebritate pentru o viață în rugăciune
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Program Denii Săptămâna Mare 2025. La ce oră încep slujbele în fiecare zi din Săptămâna Patimilor
Program Denii Săptămâna Mare 2025. La ce oră încep slujbele în fiecare zi din Săptămâna Patimilor
×