Revenirea lui Dinu Gheorghe în Giulești întârzie, dar actualul președinte al celor de la FC Brașov s-ar putea baza anul viitor pe un buget demn de o echipă de Liga Campionilor.
„Planeta se scufundă”, dar Rapid ar putea avea sezonul viitor un buget de zece milioane de euro, și acest lucru îl spune chiar George Copos: „Nu e așa ușor să faci un contract, deocamdată fac cu domnul Dinu bugetul pentru sezonul următor. Ar trebui să ajungă undeva la șase milioane de euro, dar dacă vom vinde un jucător s-ar putea duce la zece milioane”. Vizat pentru plecarea în străinătate este, cu siguranță, căpitanul Costin Lazăr.
„Vamă” vrea totul ca la carte
„Vamă” e la un pas de Rapid, dar singurul motiv pentru care nu îi conduce încă pe alb-vișinii este că George Copos nu a reușit deocamdată să îi garanteze acel buget de șase milioane de euro pe care îl cere. El ține neapărat să aibă acești bani în sezonul următor, pentru a fi sigur că nu vor mai exista întârzieri cu salariile și că va putea să înceapă imediat perfectarea transferurilor.
Din câte se pare însă, bossul de la Ana nu va avea probleme, în conturile clubului urmând să intre banii din drepturile TV, 2,5 milioane de euro și încă 1,5 milioane de la transferul lui Alexandru Ioniță la FC Köln, restul, până la șase milioane, fiind suportați de George Copos.
Avem datorii mari, de aceea nu știu cât vom putea mări bugetul. Totul se datorează managementului dezastruos de acum doi ani și din cauza crizei trebuie să fim cumpătați George Copos, 27 mai 2010
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER