Rapid și Oțelul își vor testa puterile înaintea returului, într-un meci amical ce se va disputa la Galați astăzi, de la ora 14:00.
Deși nici Oțelul nu stă bine cu banii, gălățenii au fost de acord să-i plătească delegației rapidiste cazarea și masa. „Poate noi înțelegem cel mai bine situația prin care trece Rapidul. Noi i-am invitat pentru această partidă amicală, așa că e normal să susținem aceste cheltuieli”, a explicat președintele gălățenilor, Marius Stan. „Oțelul și Rapid au făcut tot timpul meciuri frumoase, de asta am ținut să disputăm această partidă. E și un cadou pentru suporteri”, a mai spus Stan. Giuleștenii s-au cazat aseară la hotelul Galmondo, de patru stele. 5.000 de euro datori la hoteluri
Rapid nu are o relație foarte bună cu hotelierii. Ei au rămas datori în urma deplasărilor de la Constanța și Timișoara, din turul campionatului, deși acele meciuri s-au disputat într-un moment în care Taher pompa bani în echipă. Giuleștenii au datorii de 5.000 de euro la hotelurile respective.
"Consultând stenogramele, am descoperit că Rapid și Oțelul sunt cele mai curate echipe" – Marius Stan, președinte Oțelul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER