„Play-off-ul este un laborator pentru noi, vedem cine confirmă!” Explicația blocajului lui Ivan

CS U Craiova, alături de Dinamo, sunt singurele formații din play-off care nu au reușit să marcheze în primele două etape. Cele două formații s-au întâlnit duminică seară în meci direct și au terminat la egalitate, scor 0-0. Marcel Popescu, președintele grupării oltene, nu este îngrijorat de evoluția echipei sale în partea a doua campionatului. Șanse la campionat încă există, afirmă Popescu, ținând cont că au trecut doar două etape, dar obiectivul principal al clubului este crearea unei formații competitive.

Nici lipsa de eficacitate a lui Andrei Ivan nu reprezintă o „alarmă” pentru Popescu. Tânărul atacant al Craiovei resimte presiune care apasă pe umerii săi în ultima perioadă, însă în viitorul apropiat va deveni unul dintre fotbaliștii importanți de la echipa națională.

„Nu e nicio tragedie, s-au jucat 2 etape din 10. Play-off-ul este la 20% din competiție. Nu e niciun motiv de îngrijorare, am avut două meciuri în deplasare. Ne nemulțumește faptul că și la Astra și la Dinamo am avut ocazia să câștigăm. Cu Viitorul încă nu am jucat. Sunt două meciuri care poti fi tranșate în favoarea noastră și lucrurile se pot schimba. Nu poate ține ineficacitatea asta la infinit, este un blocaj. Play-off-ul este pentru noi un laborator, vedem cine confirmă.

Andrei are în momentul de față o presiune formidabilă. E chemat la națională, e căpitan la Craiova, totul apasă pe umerii lui. Nu e niciun fel de problemă, îl înțeleg, sunt alături de el, am avut discuții în privat cu el. Fiind căpitan, ar trebui să fie puțin mai responsabil sau responsabilizat. Sunt sigur că în 2-3 ani va fi unul dintre jucătorii importanți ai echipei naționale. E la o vârstă fragedă și trebuie să fim alături de el”, a declarat Marcel Popescu la ProSport LIVE.
 

Publicat: 20 03. 2017, 11:21
Actualizat: 20 03. 2017, 11:52