Play-off-ul, o misiune prea grea pentru Sepsi? Căpitanul recunoaște: „E mai greu, e nivelul foarte ridicat”

Sepsi a obținut primul punct în play-off-ul Ligii I Betano, luni seară, după remiza cu Viitorul, 0-0, însă covăsnenii rămân pe locul șase, la un punct în spatele Astrei.

La finalul partidei, căpitanul lui Sepsi, Ousmane Viera, a recunoscut că meciurile din play-off au un grad mai mare de dificultate, motiv pentru care echipa sa nu s-a regăsit în primele trei jocuri. Totuși, fundașul speră ca prima victorie să vină chiar contra celor de la FCSB, în meciul din runda următoare.

„A fost cam greu, chiar dacă ei au venit cu echipa a doua. Toți jucătorii care au intrat pe teren au făcut-o foarte bine. Am rămas pe locul șase și trebuie să ne pregătim pentru jocul următor.
 
Am jucat bine în sezonul regular, cred că am lăsat-o mai moale. E mai greu în play-off, e nivelul foarte ridicat. Mai avem șapte meciuri și trebuie să câștigăm două sau trei. Sperăm să-i batem pe FCSB, dar e o echipă foarte bună, s-a văzut și aseară, și va fi foarte greu”, a declarat Viera, la DigiSport.

În urma acestui egal, Sepsi ajunge la 20 de puncte în play-off, dar rămâne pe ultimul loc din play-off. În runda următoare, elevii lui Eugen Neagoe vor merge la București, pentru meciul cu FCSB.

Publicat: 02 04. 2019, 07:19
Actualizat: 02 04. 2019, 07:20