Cristi Bălgrădean (31 de ani) a vorbit despre viitorul său la FCSB chiar după meciul cu U Craiova, câștigat de vicecampioana României cu 2-0. Titularul din poarta echipei lui Mihai Teja lasă de înțeles că viitorul său la echipă este pus sub semnul întrebării.
Portarul arădean a recunoscut că a avut o discuție cu Valeriu Argăseală pe această temă: „Vom vedea. Am discutat cu ‘presidente’ acum o săptămâna. Vom vedea. (N.r. – îți dorești să rămâi?) Da, clar prima opțiune va fi Steaua. Dacă nu se dorește să rămân, nu e nimic, ne strângem mâna și nu e nicio problemă, dacă nu se vrea”, a declarat goalkeeper-ul pentru Telekom Sport.
38 de partide a bifat Bălgrădean în acest sezon pentru cei de la FCSB, în toate competițiile. Conctracul său cu vicecampioana României este valabil până la finalul acestui sezon, potrivit site-ului Transfermarkt. Atletico Arad, Minerul Lupeni, FC Brașov, Liberty Salonta, UTA Arad, Dinamo, Unirea Urziceni, CS U Craiova, Concordia Chiajna și FCSB sunt cluburile la care a evoluat Cristi Bălgrădean în cariera sa.
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, l-a criticat aspru pe titularul din poarta echipei după gafa făcută în sezonul regular, într-un meci cu Dunărea Călărași, încheiat la egalitate, 1-1: „Cică Bălgrădean cel mai bun portar, când ne-a fost lumea mai dragă ne-a curățat. Un portar și doi fundași centrali, asta trebuie să luam noi! Repede, repede, urgent că n-avem cu cine să jucăm. Până atunci o să apere Vlad și gata! Bălgrădean nu e portar, e om care doarme în poartă, păi ce, ai autism? Înseamnă că te gândești la cai verzi pe pereți. E prea multă debandadă… cine vrea și cine nu vrea dă gol Stelei!”, a spus atunci Becali, la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER