Pleacă Borcea? Cei mai bogați români vor să pună mâna pe Dinamo!** „Roș-albii” pot deveni „Chelsea de România”
Dinamo ar putea ajunge să se lupte de la egal la egal cu granzii Europei. Doi dintre cei mai bogați români din TOP 500 Forbes vor să cumpere acțiunile lui Cristi Borcea. Retras la Miami alături de soția sa, Borcea nu s-a mai implicat la Dinamo în ultima perioadă și vrea să renunțe la acțiunile de la Dinamo. Motivul care l-a făcut să ia această decizie este limitarea puterii la club, decizie luată acum o săptămână de ceilalți doi acționari ai clubului, Nicu Badea și Dragoș Săvulescu.
Conform Fanatik, printre posibilii cumpărători ai acțiunilor lui Borcea sunt Dinu Patriciu, Ioan Niculaie, Ion Țiriac sau Gigi Nețoiu.
Potrivit Forbes România 500 Miliardari, ediția 2011, Dinu Patriciu, investitor în media, energie, imobiliar, banking și IT&C, este cel mai bogat român. Acesta are o avere estimată la 2,1 – 2,2 miliarde euro.
Ioan Niculae este pe locul 3 în același top, cu o avere de 900 de milioane euro – 1 miliard de euro. Investițiile sale principale au fost tot în agricultură, comerț, imobiliare, turism.
Ion Țiriac este pe locul 5, cu o avere estimată la 700-750 milioane de euro.
Cristi Borcea deține 30% din acțiunile clubului, la fel ca Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu. Restul acțiunilor sunt împărțite de AFC Dinamo, cu 9,9% și Cornel Dinu cu 0,1%.