Dinamo îl vinde pe Zie Diabate la Lankaran, noua echipă a lui Mircea Rednic, și aduce în locul ivorianului un alt jucător de cel puțin aceeași valoare, înregistrându-se un profit de 700.000 de euro. Pentru că azerii sunt de acord cu pretențiile financiare ale „câinilor”, șefii din „Ștefan cel Mare” l-au acontat încă de ieri pe argentinianul de origine libaneză al lui FC Argeș, Elias Bazzi (foto, 29 de ani).
Prețul pentru serviciile fundașului stânga sud-american este încă de la prima strigare de 100.000 de euro, tranzacția fiind aprobată și de tehnicianul Ioan Andone, care este mulțumit de valoarea fotbalistului din Țara Tangoului. Elias Bazzi este un produs al clubului Boca Juniors, unde a și fost legitimat două sezoane, fundașul ajungând în România în 2004, la FC Național, fiind adus de Gino Iorgulescu.
Andrei Cristea și Torje, out? Prima etapă a campionatului coincide cu cele dintâi probleme de efectiv pentru „câini”, pentru că Gabriel Torje și Andrei Cristea, cei mai în formă dinamoviști ai momentului, au șanse minime de a juca la Ploiești cu Astra. Lui Gabi Torje, care a părăsit terenul în minutul 88 cu Olimpia Bălți, i s-a umflat glezna dreaptă și este sfătuit momentan de medicii echipei să nu forțeze în meciul de mâine dacă piciorul nu i se va desumfla. Andrei Cristea are dureri mari, fiind la rândul lui sub monitorizare medicală. „Câinii” nu au avut ieri niciun antrenament, astăzi se vor antrena la Săftica, iar medicii vor ști clar dacă Andrei Cristea și Torje vor putea intra pe teren cu Astra.
Îl vor pe Dănciulescu Ionel Dănciulescu a avut o zi plină ieri. Început cu o ofertă surpriză, din partea nou promovatei FCM Târgu Mureș, catalogată de atacant „cea mai bună din punct de vedere financiar de la echipele din România”. Adică mai valoroasă și decât cea dinspre Cluj, unde fotbalistul este dorit de patronul „șepcilor roșii”, Florian Walter, sau cea dinspre Timișoara, via Marian Iancu. Apoi, spre amiază, „Danciu-gol” a negociat la sediul Computerland și cu Nicolae Badea, președintele clubului Dinamo. Însă, cel mai probabil, fostul golgheter al Ligii I va opta pentru o revenire în Spania, tot în Segunda Division. Alcorcon și Granada sunt interesate de el, ambele punând pe hârtie o ofertă, în urma căreia Dănciulescu va încasa mai mulți bani și o primă mult mai mare de instalare.
Roșu-alb-verde
Torje, Garat, Andrei Cristea și Liviu Ganea au fost ieri pentru o oră manechini de ocazie. Dinamo și-a prezentat noul echipament la hotelul Rin, în sala Barcelona. „Câinii” vor juca în meciurile de acasă în tricouri roșii, șorturi și jambiere de aceeași culoare. În partidele din deplasare, elevii lui Ioan Andone se vor îmbrăca în alb complet, iar al treilea rând este complet verde. Pentru varianta albă, sponsorul tehnic al celor din „Ștefan cel Mare”, Nike, a ales un model polo, cu guler, în timp ce principalul set seamănă izbitor cu cel al celor de la Manchester United. „Sunt frumoase și sper să ne poarte noroc. Imaginea contează mereu, acum mai rămâne ca noi să dăm totul pe teren”, a spus Torje, în timp ce Ioan Andone și-a pus o dorință: „Eu vreau să le văd transpirate după fiecare meci”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER