„Pleacă Kone, plec și eu!”

Italianul nu concepe să îl piardă pe ivorian, chiar dacă
jucătorul nu mai este agreat de conducere

Nici nu i s-a uscat cerneala pe contractul cu CFR, că Mandorlini a
și intrat în conflict cu șefii săi. Italianul le-a transmis că nu
garantează titlul dacă Yssouf Kone este vândut și a amenințat cu
demisia în caz că acest lucru se va întâmpla.

În disputa sa verbală cu conducerea, Yssouf Kone are un aliat de
nădejde în antrenorul Andrea Mandorlini. Italianul și-a anunțat
șefii că principalul său obiectiv în intersezon este păstrarea în
lot a atacantului ivorian, intrat în dizgrația conducerii după
înfrângerea de la Vaslui. „De trei etape, la noi marchează
mai mult fundașii. Asta înseamnă că avem probleme la finalizare,
drept pentru care nici nu vreau să aud de o despărțire de Kone. El
este indispensabil echipei. Dacă în ianuarie, când revin din
Italia, el nu este în vestiar, e posibil să plec și eu
„, a
amenințat Mandorlini. Italianul nu este la primul mesaj pro-Kone.
După ce, în prima zi la Cluj, a spus că știa de la CFR doar de
Peralta și Kone, după două săptămâni, înaintea meciului buclucaș de
la Vaslui, Mandorlini l-a mai lăudat o dată pe african.
Kone e un jucător de valoare, care poate face față oricând
în Italia sau în Anglia
„, a zis atunci italianul.

A refuzat un salariu de 500.000 de euro!

Conflictul dintre Kone și conducere a izbucnit după eșecul de la
Vaslui. „Eu nu l-am văzut pe Kone pe teren„, l-a
atacat, ironic, patronul Paszkany Arpad, însă în spatele acestor
vorbe se ascunde altă poveste. Apropiați ai patronului susțin că
Paszkany s-a supărat pe Kone nu neapărat din pricina prestației
acestuia de la Vaslui, ci fiindcă ivorianul ar fi refuzat
prelungirea contractului cu CFR, scadent în iunie 2011. După meciul
cu Vaslui, Paszkany l-a chemat la o negociere și i-a oferit un
salariu fabulos: 500.000 de euro pe an. Kone a zis nu,
transmițându-i totodată lui Paszkany că vrea să plece de la CFR în
această iarnă.

Este fotbal și orice e
posibil. Chiar să plec la iarnă, dar asta nu depinde doar de mine.
Oricum, CFR nu înseamnă doar Kone. Mai sunt și alți jucători
valoroși
Yssouf Kone, atacant CFR Cluj

Yssouf Kone e un
jucător de valoare, care poate evolua oricând în campionatul
italian sau în cel englez

Andrea Mandorlini, antrenor CFR Cluj

7
jocuri a bifat Kone pentru CFR Cluj în Liga I în acest sezon și 3
în Europa League, reușind să marcheze patru goluri

Publicat: 11 12. 2009, 21:45
Actualizat: 12 12. 2009, 09:28