Pleacă Manea,** vine Bergodi?

Remiza de aseară cu Unirea Urziceni i-a determinat pe fanii
giuleșteni să-i ceară lui Nae Manea să plece. La rândul său,
antrenorul joacă tare, spunând că îndepărtarea sa ar fi de bun
augur pentru echipă.
În ciuda campaniei agresive de transferuri din intersezon, Rapid nu
pare deloc în formă în acest început de retur. Lazăr și compania nu
au reușit încă să câștige, iar acest lucru nu rămâne netaxat de
suporterii vișinii. Lipsa rezultatelor îi scoate deja din sărite pe
fanii Rapidului, care l-au luat tare pe George Copos imediat după
meci: „Domnule Copos, antrenor când aduceți?! Nae Manea nu are
nicio treabă!”. Totuși, bossul giuleștenilor l-a scos țap ispășitor
pe centralul Alexandru Tudor și, chiar dacă a spus că echipa nu a
fost bine organizată, consideră că Nicolae Manea nu este
responsabil pentru rezultat.

Se
pregătește
Bergodi

Dezamăgit de rezultat, dar mai ales de reacția fanilor care i-au
cerut lui Copos să îl schimbe, Nicolae Manea a declarat imediat
după meci că ia în calcul demisia. Antrenorul este foarte deranjat
de reacția tribunei, mai ales că, în opinia lui, a acceptat să
antreneze Rapidul într-un moment greu. „Am venit într-un moment
dificil, în iarnă am vrut să renunț, însă domnul Copos m-a întors.
Poate acum le voi face pe plac suporterilor și-mi voi da demisia”.
Această declarație vine la două zile după ce Manea a precizat că nu
ar fi deranjat de o revenire a lui Cristiano Bergodi la Rapid. Mai
mult, conform lui Manea, chiar el este cel care discută zilnic cu
italianul o eventuală sosire pe banca Rapidului. În aceste
condiții, revenirea lui Bergodi la Rapid pare iminentă, singura
problemă fiind aceea că italianul nu poate sta pe bancă până în
vară, pentru că în tur a antrenat în Ghencea.

Copos a sărit la gâtul lui Tudor,
deși a fost fault la golul lui Iencsi

La finalul meciului dintre Rapid și Unirea Urziceni, ambele echipe
au acuzat maniera de arbitraj a lui Alexandru Tudor. Patronul
giuleștenilor l-a găsit vinovat pentru rezultatul de egalitate pe
centralul partidei, deși la golul lui Iencsi s-a văzut clar că a
fost fault în atac (foto). „Nici Tudor nu a prins cea mai bună zi.
A arbitrat împotriva noastră”, a declarat oficialul „feroviar”. De
asemenea, Mihai Stoica l-a atacat și el dur pe Tudor și a reclamat
că golul marcat de Iencsi a fost precedat de un fault asupra lui
Brandan. „La golul lor este fault odios în atac, Iencsi l-a tras de
tricou pe Brandan. Tudor trebuie exclus din arbitraj dacă nu vede
astfel de faze”, a spus Mihai Stoica.

„Aș reveni oricând la Rapid, mi-a plăcut atmosfera din Giulești!”,
Cristiano Bergodi, antrenor

„Echipa se poate bate pentru un loc de Europa League, dar niciodată
nu am spus că ne luptăm pentru titlu”, Nicolae Manea, antrenor
Rapid

„Este posibil să le fac pe plac fanilor care îmi cer demisia. Am
venit într-un moment greu, am vrut să renunț în iarnă, însă domnul
Copos a vrut să continui. Poate este nevoie de un șoc la echipă”,
Nicolae Manea, antrenor Rapid

Publicat: 01 03. 2010, 10:19
Actualizat: 01 03. 2010, 10:22