Pleacă și Kapetanos?
După ce a cumpărat foarte mulți jucători, Steaua încearcă acum
să vândă. L-a dat pe Toja la Aris Salonic pentru doar 300.000 de
euro, iar acum se pregătește să dea tunul cu Pantelis Kapetanos.
Grecul se poate despărți de roș-albaștri pentru că e dorit în
țările arabe.
Emiratele Arabe Unite ar putea fi destinația atacantului
stelist. Al-Ahli Dubai și Al-Wahda Abu Dhabi sunt echipele care ar
fi dispuse să-l cumpere pe stelistul Pantelis Kapetanos. Ultima
dintre ele e chiar formația lui Ladislau Bölöni, cea care l-a
vândut deja pe brazilianul Pinga și și-a eliberat un loc pentru a
aduce un jucător străin. În campionatul din Emirate doar trei
jucători străini au voie să fie înscriși în lotul unei echipe. Cert
e că, în ultima vreme, ziariștii din țările arabe se interesează
tot mai des de vârful de atac al Stelei. Coincidență sau nu, anul
trecut, în decembrie, Pantelis Kapetanos a mai fost dorit în
campionatele bogate din Golf, dar nu s-a concretizat nimic.
Becali
vrea 3 milioane de euro
Steaua ar fi dispusă să se despartă de atacantul grec pentru o sumă
consistentă. Adus gratis în urmă cu două sezoane, Kapetanos poate
mări bugetul clubului din Ghencea cu trei milioane de euro, sumă pe
care patronul Gigi Becali a cerut-o încă din iarnă, dar atunci nu i
s-au oferit decât două milioane de euro. Între timp, Kapetanos s-a
aflat în lotul Greciei la Cupa Mondială din Africa de Sud și chiar
a evoluat pentru câteva zeci de minute la această competiție. Deci
Becali mai poate spera la încă un milion de euro.
Din nou
nu are loc în primul „11”
De ce ar accepta Kapetanos să plece? În primul rând, pentru un
salariu mai bun. Deși nici cel de la Steaua nu e mic. Aici el
câștigă 240.000 de euro pe an, însă la arabi ar lua aproape triplu.
În al doilea rând, și în acest sezon, Kapetanos pornește din nou cu
statutul de rezervă la Steaua. În sistemul pe care Pițurcă îl
folosește apare un singur vârf, în speță Bogdan Stancu. E drept
însă că acest handicap nu l-a împiedicat pe Kapetanos să iasă de
două ori consecutiv golgheterul echipei!
De ce
l-ar da Becali
Lui Gigi Becali nu-i convine să țină un atacant cu unul dintre cele
mai mari salarii care să nu intre în primul „11”. De aceea ar fi
dispus să-l cedeze acum pe Kapetanos, cât timp cota lui e încă
ridicată. Kapetanos a reușit să se impună la Steaua chiar dacă a
fost adus ca rezervă a lui Arthuro. În doi ani a devenit unul
dintre cei mai buni atacanți din Liga I.
Cine ar putea să-l
înlocuiască
Yssouf Kone
CFR Cluj solicită doar un milion de euro pe african, considerat la
un moment dat unul dintre cei mai buni atacanți din Liga I
Carlo Costly
Atacantul din Honduras nu vrea să mai revină la Vaslui, iar
Porumboiu cere două milioane de euro pe el. Dar e dispus să
negocieze
Bruno Moraes
Fratele lui Junior Moras de la Bistrița e liber după ce a terminat
contractul cu FC Porto. Are 26 de ani