Pleacă Steaua cu șansa a treia la câștigarea titlului? Reghecampf: „Astra și Petrolul sunt favorite!”
Steaua va juca mâine seară, de la 20:30, pe Național Arena prima partidă din dubla cu Astra, liderul la zi din Liga 1.
Laurențiu Reghecampf a afirmat că în acest moment Steaua are abia a treia șansă la câștigarea campionatului, după Astra și Petrolul Ploiești.
„Dacă ne uităm la clasament, favorită e Astra, că e pe primul loc. Dar noi avem trei meciuri în minus. Eu cred că în momentul de față favorită estre Astra și după aceea Petrolul, pentru că sunt echipele de pe primele două locuri. Și eu vreau văd cum se vor descurca aceste echipe în momentul când sunt pe primul loc, pentru că, sincer, nu este ușor”, a declarat Reghecampf la Sport.ro