Pleacă Taborda?** „Mi-ar plăcea să joc în Liga Campionilor”
Poli a obținut locul 2 în sezonul recent încheiat și va evolua
în tururile preliminare ale Ligii Campionilor. Portarul portughez
este nemulțumit de restanțele salariale și este dispus să păpsească
Timișoara în cazul în va primi o ofertă avantajoasă.
Lui Taborda i s-a încheiat contractul cu Poli, dar Marian Iancu
are posibilitatea de a-i prelungi contractul pentru încă un
sezon.
„Aștept să se rezolve problema azi sau mâine și pe urmă
vedeam. Clubul are opțiunea de a prelungi cu un an și eu respect
contractul cu condiția ca banii sa fie la zi. Dacă vin la reunirea
din 14 iunie și sunt preocupat de restanțele din sezonul trecut, nu
e bine.
Nu știu nimic de Oțelul, nimeni de acolo nu a vorbit cu
mine, dacă ar fi să ne înțelegem, mi-ar plăcea să joc în Liga
Campionilor. Peste o lună fac 33 de ani și nu știu când voi mai
ajunge la un asemenea nivel. Mă gândesc acum mai mult la familia
mea decât la mine. Dacă va veni o ofertă mai bună din altă parte,
normal că plec. Am stat 3 ani rezervă la Poli, de ce să nu stau 3
ani rezervă în altă parte pe un salariu mai bun? Asta dacă acolo va
fi un portar mai bun decât mine. Îmi place foarte mult Timișoara,
dar în 3 ani am jucat doar 30 de meciuri și asta nu îmi
convine”, a spus Pedro Taborda.