Pentru prima oară titlular de la revenirea de la echipa secundă, Mihăiță Pleșan considera că formația din Ghencea merita victoria.
Mijlocașul speră ca Steaua să aibă mai mult noroc în meciul următor și speră ca acest sezon să fie încununat de titlul cu numărul 24
„Meritam să câștigăm mai ales că în repriza a doua i-am dominat copios din punct de vedere fizic. Sperăm să avem mai mult noroc în următoarul meci. Este un campionat frumos și asta este important. Luptăm până la sfârșitul campionatului ca să luăm titlul. Dacă suporterii erau lângă noi, era mult mai bine, pentru că fotbalul se joacă cu spectatori„, a afirmat Pleșan.
Fundașul Ionuț Rada a afirmat că Steaua a jucat foarte bine în repriza a doua și putea să câștige foarte ușor. Pentru fundaș meciul a avut o încărcătură aparte, deoarece a jucat împotriva fostei sale echipe: „Am petrecut o perioadă foarte frumoasă la Rapid, dar când suntem adversari uităm de tot. Important este că veneam după un meci pierdut în Liga Europa și aveam nevoie de un joc bun și un rezultat pozitiv. Am evoluat mai bine în repriza secundă și puteam să învingem clar„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER