‘Pleșan n-are cum să ajungă la Craiova, **avem jucători peste el’
Pedepsit de conducerea din Ghencea, Pleșan este disperat să
plece de la Steaua. Într-un interviu acordat cotidianului CanCan,
mijlocașul recunoștea că ar fi tentat să se
întoarcă la Craiova, dar numai dacă nu va prinde un contract în
străinătate. Însă, din câte se pare, nici acolo nu e bine
primit. Adrian Mititelu spune că ține la Pleșan, dar nu se pune
problema ca el să vină în Bănie deoarece în lotul „juveților” sunt
fotbaliști mult mai valoroși decât jucătorul „roș-albaștrilor”
„Sunt convins că Pleșan nu ar zice nu. Am și vorbit cu
Gigi Becali pe tema asta. Eu țin mult la Mihăiță, este un băiat pe
care îl respect, chiar dacă face parte din lunga listă a
trădătorilor, dar nu-l mai aduc pe considerentul ăsta. În acest
moment nu poate să joace la Universitatea pentru că sunt jucători
mult mai valoroși decât el. Dacă nu joci la Steaua, joci la
Craiova? Consider că lotul nostru este net
superior în comparație cu al Stelei”, a spus patronul
craiovenilor, conform MEDIAFAX