„Pleșan s-a dat singur afară!”**
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a comentat ultimele evenimente din sânul echipei sale, respectiv, punerea lui Pleșan pe lista de transferări și numirea lui Cristiano Bergodi în postul de antrenor principal. Omul de afaceri din Pipera a spus că Pleșan s-a dat singur afară prin comportamentul său, total nepotrivit pentru un fotbalist. De asemenea, Becali a spus că dacă jucătorii nu vor înțelege că trebuie să se pună în slujba echipei, atunci vor pleca.
"S-a dat afară singur el, prin comportament, dacă nu își va găsi echipă, se va prezenta la Steaua 2. El a avut tupeul să și lovească. Nu e la prima ieșire, dar l-am tot iertat. Când a intrat n-a prea arătat nimic.
I-am dat o hârtie de 350.000 de euro. Încă nu m-a supărat nimeni ca el, să reacționez așa. Orice jucător care nu înțeleg că Steaua este regele nostru, vor pleca!", a spus George Becali la Sport.ro.
Dacă mă înjură în timpul meciului, suporterii nu mai intră în stadion
Becali nu a uitat nici de conflictul său cu suporterii Stelei pe care i-a amenințat încă o dată că nu-i va primi în stadion. Finanțatorul a declarat că suporterii pot să-l înjure oricând, mai puțin în timpul meciului. Dacă se va întâmpla acest lucru, Becali le va interzice acestora accesul în stadion.
"Galeria mă poate înjura în pauza meciului, înainte și după meci. Dar dacă mă înjură în timpul meciului, e problema lor, dar nu vor mai intra să deranjeze împăratul Steaua", a declarat Becali.