Plus 30.000 €, minus 3 goluri
Paradoxal, după ce a obținut bani mai mulți, căpitanul
s-a întrecut în gafe
În plină perioadă de criză în Liga I și nu numai, există un jucător
căruia i s-a mărit salariul. Este vorba despre Sorin Ghionea, care
și-a rotunjit veniturile anuale cu 30.000 de euro.
Gigi Becali a decis ca, odată cu instalarea crizei financiare în
România, să nu mai accepte salarii de peste 10.000 de euro pe lună.
Probleme din acest punct de vedere au întâmpinat Tătărușanu sau
Szekely, care au refuzat în primă instanță decizia patronului, dar
au sfârșit prin a fi amenințați cu trimiterea la echipa a
II-a.
Ghionea da, restul nu
Chiar și în aceste condiții, conducerea Stelei a hotărât ca unele
dintre salarii să fie mărite. A fost cazul lui Onicaș, căruia i s-a
triplat salariul de 1.000 de euro lunar, dar și unele speciale, cum
a fost cel al lui Ghionea. Căpitanul a ajuns de la 180.000 de euro
pe an, la 210.000 de euro. Motivul? Oferta din partea lui Livorno
pentru fundaș, pe care conducerea roș-albaștrilor a refuzat-o în
această vară la cererea lui Bergodi.
Rezultatul: gafe în
lanț
Paradoxal, din momentul în care conturile i s-au rotunjit,
fotbalistul a început să gafeze în lanț. Cu CFR Cluj, Ghionea l-a
scăpat din marcaj pe Kone, care a marcat nestingherit după ce l-a
ridiculizat pe căpitanul Stelei. Apoi, în returul de la Motherwell,
fundașul a fost depășit lejer de mai multe ori de fotbaliștii
scoțieni. Ultima eroare a lui Ghionea a fost chiar duminică, contra
lui Gaz Metan, când a fost depășit de Bud ca la amatori, rezultatul
fiind un nou gol primit de Steaua.
210 mii de euro
este salariul actual al lui Sorin Ghionea la Steaua