În casa familiei Păliciu din satul Uliuc, sărbătorile nu mai sunt cum erau. „Păsărilă”, cum era alintat Tiberiu, nu mai este printre noi de aproape doi ani, iulie 2009, dar micuța Ana Maria Gabriela, năcută pe 7 noiembrie 2010, luminează puțin sufletele îndurerate ale părinților ei.
Sora copilului care a murit călcat de o mașină s-a născut în urmă cu șase luni, iar tatăl ei susține fără dubii că e cea mai tânără susținătoare a dinamoviștilor. „Dacă era băiețel, ar fi purtat numele copiilor lui Nicolae Badea și Cristi Borcea. A ieșit fetiță și i-am pus nume sfinte, Ana Maria. O cheamă și Gabriela, pentru că e numele lui Torje, bănățeanul de la Dinamo. E condamnată să fie „câine”, din respect pentru alegerea făcută de fratele său cu mulți ani în urmă”, povestește emoționat Cristi Păliciu, tăticul dinamovist, care a îmbrăcat-o pe Ana Maria în hănuțe cu însemnele clubului din „Ștefan cel Mare”.
Încă își caută dreptatea
Cristi Păliciu nu a trecut peste durerea pricinuită de moartea fiului său și a trimis scrisori chiar și Președintelui României, pentru a cere ca omul care l-a lovit cu mașina pe Tiberiu să fie judecat. „Doresc un proces, deoarece România a pierdut un fiu și un copil de calitate. Nu cred că avea doar 58 de kilometri la oră în momentul în care l-a lovit, așa cum susține el”, spune indignat tatăl lui „Păsărilă din Banat”.
Oaspeți speciali în „Groapă”
„Câinele” din Uliuc a primit din partea conducerii lui Dinamo zece invitații la meciul „câinilor” din tur, cu Sportul Studențesc. „Tibi și-a dorit mult să ajungă în Peluza Cătălin Hâldan. Nu a reușit, dar am fost noi la acel meci și i-am încurajat pe băieți. După meci, domnul Andone mi-a dăruit o minge roșie,cu însemnele lui Dinamo”, a spus Cristi Păliciu.
Ana Maria poartă mai departe în suflet iubirea pentru Dinamo a fratelui său, Tiberiu, un fan al alb-roșiilor de lângă Timișoara, călcat de mașină în iulie 2009 „M-am uitat la derby împreună cu soția când era însărcinată și după ce a dat Steaua gol fetița a început să dea din picioare mai tare ca niciodată”, Cristi Păliciu, tatăl lui Tiberiu și Ana Maria
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER