Liga 1 a rămas fără reprezentante în cupele europene după ce Astra și Steaua au fost eliminate de AZ Alkmaar, respectiv Rosenborg.
Mihai Stoichiță spune că avea așteptări mari de la meciul pe care trupa lui Marius Șumudică l-a disputat în Olanda, dar a fost dezamăgit de ceea ce a văzut. „Poate au ajuns aici din conjunctură”, spune Stoichiță.
„De la Astra mă așteptam la mult mai mult. Ei sunt cei care m-au dezamăgit în această seară, nu Steaua!
Poate e o conjunctură că a ajuns Astra până în play-off, nu știu. Nu m-au convins deloc în seara asta! Un meci în care ne puneam mari speranțe, dar se pare că inspirația de o zi a lui Budescu, Alibec și ceilalți, a salvat aparențele.
Trebuie să recunoaștem: singura concluzie pe care o putem trage e că, probabil suntem superiori la nivel individual, dar organizarea jocului a lăsat de dorit. Nu se poate! Nu cred că Alkmaar are jucătorii Astrei și nici dacă Rosenborg are jucătorii Stelei. Aici e un semn mare de întrebare„, a declarat Mihai Stoichiță la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER