„Poate batem și plec singur!”** Bonetti nu își simte postul amenințat, dar spune că în cariera unui antrenor pot apărea multe decizii fulgerătoare

Bonetti e sigur că Dinamo va deveni mult mai bună în a doua parte a campionatului, cu el pe bancă
Antrenorul „câinilor” consideră că acționarii ar greși dacă l-ar da afară

Domnule Bonetti, se zvonește că ați amenințat, înaintea meciului cu Rapid, că nu luați loc pe bancă, dacă jucătorii nu-și primesc o parte din bani…
Cine v-a spus asta? Eu nu vreau să comentez așa ceva! Ceea ce se întâmplă la club sunt chestiuni care ne privesc numai pe noi, cei din interior. Oricum, problema banilor jucătorilor nu mă privește…

Se vorbește despre o posibilă plecare a dumneavoastră de la Dinamo. Vă simțiți postul amenințat, dacă echipa va fi eliminată de Pandurii?

Pe mine nu mă interesează decât lucrurile pozitive, nu cele de genul acesta. Prefer să mă concentrez asupra rezultatelor și jocului echipei, dar în lumea fotbalului orice este posibil. Se poate să pierd și să fiu dat afară, la fel cum se poate întâmpla să câștigăm și eu să plec singur.

„Unii mă vor plecat de la Dinamo!

Îi simțiți pe conducători de partea dumneavoastră?
Nu am de unde ști ce gândesc acționarii în fiecare moment, dar, după părerea mea, în conducerea clubului sunt numai persoane inteligente. Nu cred că ei se vor precipita să ia decizii extreme după, să zicem, două rezultate slabe. Adică Bonetti, antrenorul, are aceeași calitate și acum, pe care o avea și atunci când echipa lui le-a bătut pe Rapid, Pandurii sau pe CFR în supercupă.

Să vă întreb altfel: vă simțiți vânat?
Există persoane care mă atacă încontinuu, fără motive întemeiate, nu este niciun secret acesta. Acești oameni mă vor plecat, deoarece realizează că în cazul în care eu voi rămâne până în iarnă, voi construi, alături de staff-ul meu, o echipă foarte competitivă pentru partea a doua a campionatului. De asta vă asigur! Nu mă mai miră, însă, această situație, pentru că este exact aceeași de acum trei ani, când am venit prima dată în România.


Nouă nu ne dă nimeni șanse, niciodată. Așa se întâmpla și acum câteva luni, dar între timp am câștigat două trofee…
Dario Bonetti, antrenor Dinamo

De când am venit prima dată în România, am simțit o adversitate din partea unor persoane. Nimic nu s-a schimbat
Dario Bonetti, antrenor Dinamo


ȘICANE
Dinamo, sabotată de Pandurii

Dario Bonetti era ieri revoltat de faptul că oficialii Pandurilor i-au anunțat pe dinamoviști că nu se pot antrena la Târgu Jiu! „Azi dimineață (n.r. – ieri) a venit un mail la club în care am fost înștiințați de cei de la Pandurii că nu ne pot pune la dispoziție baza lor de pregătire, așa că suntem nevoiți să ne antrenăm mâine dimineață (n.r. – azi) în „Ștefan cel Mare”. Le mulțumesc pentru fair play-ul de care dau dovadă!”, a punctat, ironic, antrenorul lui Dinamo.

Decizie
Dănciulescu rămâne acasă

Delegația lui Dinamo va pleca azi la Târgu Jiu, pentru meciul cu Pandurii. Dintre jucătorii deplasați de Dario Bonetti în Oltenia nu va face parte veteranul Ionel Dănciulescu. „Corbul” nu și-a revenit total după accidentarea pe care a suferit-o înaintea meciului cu Rapid și se va antrena separat la București alături de preparatorul fizic, Constantin Niculae. „Danciu-gol” va reveni pe teren în meciul cu Steaua. (Mircea DOMINTE)

Publicat: 31 10. 2012, 03:00
Actualizat: 31 10. 2012, 03:00